Miercuri 25 Decembrie

Un preot beat la volan, dintr-un județ din Ardeal, a ajuns într-un gard după ce a fost urmărit de polițiști. Părintele se îndrepta spre un priveghi


Un preot greco catolic din județul Alba a condus pe un drum național cu o viteză de peste 100 kilometri la ora. Acesta s-a oprit cu mașina într-un gard după ce a fost urmărit de poliție. Preotul s-ar fi îndreptat către un priveghi. 

 Dosarul a trecut de camera preliminară în data de 2 august 2024 și va fi judecat de magistrații Judecătoriei Blaj, potrivit Alba24.

Fapta s-a petrecut în data de 23 martie 2024. În jurul orei 19.00 preotul a fost observat de un echipaj de poliție în timp ce conducea pe DN 14 B cu peste 100 de kilometri la oră.

Polițiștii i-au făcut semn să tragă pe dreapta, dar preotul nu a făcut acest lucru și și-a continuat drumul, au notat magistrații în motivarea instanței.

Drept urmare echipajul de poliție a plecat în urmărirea preotului. Între timp preotul a pierdut controlul autoturismului și a intrat cu mașina într-un gard. Acesta a fost găsit la locul accidentului.

”(…) inculpatul a pierdut controlul autoturismului, ieșind în afara părții carosabile, în urma incidentului fiind avariat vehiculul condus. În momentul în care vehiculul condus de către inculpat a părăsit partea carosabilă, a fost distrus gardul unei grădini.

Inculpatul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au notat magistrații.

După ce a fost dus la spital pentru prelevarea de probe biologice alcoolemia acestuia a fost de de 2,43 g 0/00 la prima probă și respectiv 2,05 g 0/00 la a doua probă.

Audiat, preotul a spus că  înainte cu o zi de accident, seara a consumat cantitatea de aproximativ 750 ml vin. A doua zi de dimineață a consumat din nou cantitatea de 750 ml de vin.

Despre momentul accidentului a spus că a plecat de acasă, într-o altă localitate deoarece avea de ținut o slujbă, la un priveghi.

”Afirmă că nu a oprit la semnalul agenților de poliție, întrucât nu i-a văzut. Pe drum a depășit o mașină, însă pe timpul depășirii a intrat cu mașina în șanțul de pe marginea drumului și a rămas acolo, iar la scurt timp au apărut la fața locului organele de poliție”, a mai declarat bărbatul, citat de magistrați în motivarea instanței.

Preotul va fi judecat conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Momentan nu a fost fixat un prim termen de judecată, mai scriu cei de la Alba24.


Comentarii Facebook