Sambata 21 Decembrie

Un primar din Ardeal oferă terenuri tinerilor pentru a repopula satele


Depopularea satelor din România a început după 1989, când oamenii s-au declarat sătui de munca la câmp și au spus că vor să stea la bloc, să fie domni. Traiul la oraș a fost perturbat, însă, de pandemia COVID-19, când foarte mulți au început să cocheteze cu ideea mutatului la țară.

Primăria comunei Sânmartin, din județul Bihor, condusă de către Cristian Laza (PSD), a înțeles trendul foarte bine și a început să ofere terenuri gratis celor care se mută în localitate.

Cei care pot primi terenuri trebuie să fie cetățeni români, să nu aibă mai mult de 35 de ani și să nu dețină alte proprietăți.

Proiectul merge ”șnur”, potrivit edilului. Au fost create deja zeci de gospodării. Sute de terenuri au fost date în grija familiilor, iar cererile continuă să curgă.

În cadrul programului sunt oferite în mod gratuit terenuri cu suprafețe de 250-500 de metri pătrați.

Tinerii au șansa de a-și construi un viitor într-o zonă turistică, dezvoltată economic, aproape de Oradea. Comuna Sânmartin este una dintre cele mai atractive zone turistice din Bihor, cu 250.000 de turiști anual.

Așa se face că, în ultimii ani, populația a crescut și au apărut multe firme, susține primarul.

Cred că și la noi în țară evoluția este vizibilă, ne-am dezvoltat economic, infrastructura, avem un sistem educațional decent, un sistem de sănătate. Cred că oamenii vor să se întoarcă la familii, nu au plecat de bine din țară, au mers pentru a-și face o soartă mai bună dincolo.

Trebuie să-i primim cu mai multă empatie, prietenie, atât noi, autoritățile publice locale, cât și autoritățile centrale. Mă bucur că și la nivel central vedem o deschidere mult mai mare spre acest fenomen, pe fondul crizei de natalitate.

Mai trebuie privit un aspect, au plecat dincolo foarte mulți oameni de valoare, buni, care ne-ar fi de un real ajutor aici în țară, să pună umărul la reconstrucția României”, a declarat primarul, pentru ȘtiriDiaspora.ro.

Comentarii Facebook