Duminica 22 Decembrie

Unui ardelean i-a fost furată mașina de lux în doar patru minute. A fost găsită la o distanță de 300 de kilometri


Un autovechicul de lux a fost furat dintr-un cartier din municipiul Brașov. În doar patru minute, un bărbat din Republica Moldova și un complice, au reușit să fure mașina.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, furtul a avut loc în cartierul Răcădău din Braşov, operaţiunea de sustragere durând doar patru minute.

”La data de 7 august 2024, în jurul orei 2 noaptea, o persoană de sex masculin în vârstă de 32 de ani, cetăţean al Republicii Moldova, împreună cu o altă persoană, a sustras un autoturism SUV marca Lexus, an de fabricaţie 2016, din parcarea unui complex rezidenţial din cartierul Răcădău al municipiului Braşov. În vederea dobândirii accesului la interiorul autoturismului, s-a acţionat cu dispozitive electronice speciale care acţionează cu rol de cheie falsă. Toată operaţiunea a durat aproximativ 4 minute. Ulterior sustragerii, persoanele în cauză au părăsit zona, cea propusă pentru arestare preventivă fiind ulterior depistată pe raza miunicipiului Braşov”, informează, joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, potrivit stirileprotv.

Cetăţeanul moldovean, inculpat pentru furt calificat prin efracţie, a fost reţinut miercuri, iar joi judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov şi a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.


Comentarii Facebook