VIDEO WEBCAM Momentul impactului în urma căruia tânărul de 23 ani a murit pe pârtia Borșa. Trei schiori s-au ciocnit violent
Au apărut imagini video cu momentul accidentului de pe pârtia Borșa din Transilvania, în urma căruia un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața în urmă cu două zile.
In imagini se poate observa cum doi schiori se ciocnesc violent în apropiere de marginea pârtiei și îl lovesc și pe al treilea care era aflat mai jos. În urma impactului unul este proiectat în dâmbul de zăpadă de la marginea pădurii iar ceilalți doi alunecă zeci de metri spre partea de jos a pârtiei.
Tânărul de 23 de ani a rămas inconștient și nu a mai putut fi salvat, deși a fost resuscitat mai bine de o oră. El avea cască dar se pare că impactul a fost atât de violent încât acest lucru nu l-a putut salva.
„În virtutea dreptului la adevăr și a informării corecte, facem publice imaginile nefericitului eveniment petrecut pe Pârtia Olimpică de la Borșa în urma căruia un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața. Neatenția sau ghinionul a făcut ca trei schiori să se nimerească în același timp și același loc, să se ciocnească, iar urmările să fie fatale. Ancheta declanșată de cei în drept va stabili adevărul, iar până la concluziile oficiale, orice speculație este inutilă și lipsită de respect față de cei implicați. ” au transmis administratorii pârtiei.
Menționăm că pe orice pârtie de schi regula de bază este că schiorul care vine de sus (deci din spate) trebuie să îl ocolească pe cel din fața sa când îl depășește.
6 Comentarii
"momentul accidentului de pe pârtia Borșa din Transilvania" - ai aratat din nou ca scoala pentru tine a fost optionala reporter corigent. Borsa este in Transilvania sau Maramures? stai jos 2, corigent din nou !
Maramureșenii sunt periculoși și pe pârtii nu doar pe drumuri!?
Cred ca va fi un caz complicat. Cel de sus clar ca venea cu viteza mare iar teoretic el fiind in spate ar trebui sa-i fereasca pe cei din fata si sa adapteze viteza conform conditiilor de pe partie.
In acest caz partia era aproape goala iar cel decedat a avut ghinionul sa taie calea unui bombardier.
Anul trecut am fost la Borsa si am vazut multi… Citeste mai departe
@Clujean: In multe cazuri cei care coboara in mare viteza pe partia din Borsa sunt localnici!
@Je: corect, am intalnit un localnic, ce mi-a aratat viteza de 120km/h pe aplicatia Strava cu schiurile...Nu mai am ce sa comentez, decat ca imbecilii fac aceste lucruri. Am fost cu copilasii la Borsa si am dat de cativa teribilisti.
avea ceva viteza cel care venea de sus....exact ca pe sosele..gasesti teribilisti peste tot