Duminica 22 Decembrie

21 de localități din România, atestate ca zone turistice. Cluj, județul cu cele mai multe destinații în atenția turiștilor


21 de localităţi din toată ţara au fost atestate de Guvern drept zone cu potenţial turistic. Titlul a venit după ce unele erau deja în centrul atenţiei turiştilor. Bonţida din Cluj, unde se organizează Electric Castle, este un exemplu. Dar şi Doljul are două localităţi pe listă. 

Această atestare a celor 21 de localități este doar un pas mic dintr-un drum lung şi anevoios pe care trebuie să-l facă de aici înainte autoritățile locale pentru a pune cu adevărat în valoare aceste zone.De exemplu, moșia lui Alexandru Macedonski din Dolj, locul în care a copilărit poetul, a intrat în administrarea statului român în 2001, însă în ultimele două decenii nu s-a făcut nimic pentru a se salva acest loc și pentru a se pune în valoare. 

Abia de aici înainte s-ar putea atrage fonduri europene și ar putea să fie dezvoltată zona. Totul depinde de modul în care se vor mobiliza cei care reprezintă cele 21 de localități pentru a nu rămâne anonime.

Cele 21 de localități atestate ca zone turistice sunt:

  • Ticușu (Brașov);
  • Vama Buzăului și Scorțoasa (Buzău);
  • Dobrești (Bihor);
  • Fârliug (Caraș Severin);
  • Recea Cristur (Cluj);
  • Dăbâca (Cluj);
  • Geaca (Cluj);
  • Vad (Cluj);
  • Țaga (Cluj);
  • Bonțida (Cluj),
  • Panticeu și Bobâlna (Cluj);
  • Goiești și Bratovoești (Dolj);
  • Lupeni și Pui (Hunedoara);
  • Bălțați (Iași);
  • Gurghiu (Mureș);
  • Benesat (Sălaj);
  • Nițchidorf (Timiș). 

Comentarii Facebook