Miercuri 18 Decembrie

Băile de la Pata Rât, bijuteria puțin cunoscută a Clujului. Accesul e gratuit si sunt mai bune ca la Cojocna sau Herculane - VIDEO


Băile de la Pata Rât sunt cunoscute de putini clujeni. Toată lumea a auzit de Băile de la Cojocna și merge acolo pentru tratamente sau pentru a se delecta.

Putini, însă, știu că lângă Cluj-Napoca există un lac cu apă sărată, complet gratuit, unde oamenii se pot duce să petreacă câteva ore făcând baie. Foarte mulți însă se duc pentru nămolul cu proprietăți curative pe care îl găsesc acolo.

Sambătă după-amiaza, la Băile de la Pata Rât, așa cum sunt cunoscute, erau numai 6 - 7 persoane, dar oamenii de acolo mi-au povestit că, într-o zi normală, sunt circa 40 - 50 de autoturisme prezente. În principiu sunt cam aceiași oameni. Acest lucru indică faptul că Băile de la Pata Rât sunt cunoscute în rândul clujenilor trecuți de o anumită vârstă. Lacul este alimentat dintr-un izvor cu apă sărată, iar pe durata zilelor caniculare temperatura ajunge la circa 26 - 28 °C .

Foarte mulți oameni vin la Băile de la Pata Rât pentru a face tratament. Nămolul de aici are proprietăți similare cu cel din marile stațiuni balneare ale României. “Eu m-am uns de câteva ori pe mînă cu acest nămol și durerea mi-a fost luată ca printr-o minune. Cei care au probleme se pot baza pe acest nămol care are importante calități curative”, ne-a spus unul dintre cei care se trata cu nămol. 

Chiar dacă este în apropierea fostei gropi de gunoi de la Pata Rât, oamenii susțin că apa din lac nu este contaminată. “Izvorul din care vine apa este situat la circa 10 - 15 m de zona în care se intră în apă. Acesta izvorăște de la mare adâncime pentru că apa este foarte rece în acea zonă. Apa este sărată după cum se poate vedea și pe marginea lacului, unde apar depuneri”,  a mai spus bărbatul. 

Accesul la acest lac se face de pe marginea centurii Vâlcele - Apahida, în apropierea fostei gropi de gunoi. Pe o potecă, prin stufăriș, se ajunge pe un platou, iar de acolo, urmând cărarea, la stânga vedem Băile de la Pata Rât.

Comentarii Facebook