Duminica 22 Decembrie

Bijuteria turistică din România care i-a cucerit total pe americani! Renaște cu ajutorul unei donații generoase de 95.000 de dolari


Zestrea maramureșeană prinde viață din nou, cu sprijinul prietenilor de peste ocean! Una dintre cele mai vechi și pitorești biserici de lemn din nordul României va fi restaurată grație unei donații generoase de 95.000 de dolari. Această inițiativă nu doar că va revigora patrimoniul cultural, ci îi va conferi și o strălucire aparte.

Pe cea mai înaltă culme a Muzeului Maramureșan din Sighetu Marmației se înalță mândră o bijuterie din lemn, datând din 1632. Această biserică, donată generos comunității din Oncești de către locuitorii Criciovei, Transcarpatia, Ucraina, simbolizează cooperarea regională și multiculturalismul, mai ales în contextul tensionat al războiului din Ucraina. Farmecul său aparte a impresionat-o chiar și pe ambasadoarea Statelor Unite în România.

oncesti.jpg

Cu fondurile primite, biserica va străluci din nou. Acoperișul va fi complet refăcut, iar sisteme moderne de iluminare vor fi instalate atât în interior, cât și în exterior. Bunurile prețioase vor fi conservate cu grijă, iar timp de un an, muzeul va prinde viață cu o serie de activități și ateliere captivante, la care vor participa și refugiații din Ucraina.

„Nu putem vorbi despre un stil gotic clasic, ci este un gotic adaptat lemnului. Biserica are formă de navă, cu trei compartimente: pronaos, naos şi altar”, explică Vasile Știrb, restaurator.

Biserica de lemn din Muzeul Maramureșan este al doilea obiectiv din nordul ţării finanțat cu ajutorul fondurilor americane. În anul 2021, Casei memoriale "Elie Wiesel" din Sighetu Marmației, a fost şi ea restaurată cu banii primiţi de la prietenii noştri de peste ocean, scrie Observator

Comentarii Facebook