Duminica 22 Decembrie

Cele mai populare destinații de concediu pentru turiștii români. Ce țări se află în topul clasamentului?


Peste 53% dintre românii care îşi vor petrece concediul în străinătate în această vară au ales ca destinaţie ţări precum Grecia, Bulgaria şi Turcia, iar aproape 56% au ales ca mijloc de transport autoturismul personal, arată un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro.

Grecia este ţara unde cei mai mulţi români au ales să îşi petreacă concediul, respectiv aproape 22% dintre respondenţi, în timp ce peste 17% au ales Bulgaria iar aproape 14,5% vor merge în Turcia. Totodată, peste 10% au ales să viziteze Italia, aproape 8% - Egipt, peste 7% - Spania iar mai mult de 6% - Franţa. Printre alte destinaţii unde românii îşi vor petrece concediul se numără: Albania, Germania, Tunisia, Ungaria, Slovenia, Cipru, Anglia, Belgia, Danemarca.

Atunci când vine vorba de mijlocul de transport pe care îl folosesc când merg în vacanţă, autoturismul personal rămâne în topul preferințelor românilor fiind ales de 56% din respondenți, trenul fiind ales de peste 19%, avionul de aproape 13% iar autocarul de puţin peste 12%.

Potrivit sondajului atunci când vine vorba de felul în care își finanțează concediul, peste 70% dintre respondenţi au răspuns că strâng banii din timp, făcând economii pe parcursul anului, peste 20% spun că folosesc tichetele de vacanţă pentru plata concediului, peste 4% apelează la cardul de credit/overdraft, aproape 3% spun că se împrumută la rude sau la prieteni iar peste 2% primesc prime de concediu de la angajator.

Sondajul a fost realizat online, pe un eşantion reprezentativ de circa 1.200 de respondenţi din toată ţara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. 54,9% dintre respondenţi sunt salariaţi, 74,83% locuiesc la oraş, 38,08% au studii superioare.


Comentarii Facebook