Duminica 22 Decembrie

Ciorbă de pește de 12 lei și șezlong de 20 de lei. Țara din Europa unde găsești prețuri mici pe litoral


În Europa există o țară cu plaje excepționale, însă prețurile nu sunt la fel de pipărate ca pe litoralul românesc. Prețul șezlongului este de 20 de lei, o bere costă 6 lei, iar o ciorbă de pește 12 lei în această țară.

Țara din Europa unde găsești prețuri mici pe litoral este Albania. Este o destinație perfectă pentru o vacanță alături de cei dragi și locația a devenit deja o atracție pentru români.

Spre exemplu în Durres, un oraș din Albania unde există și plajă, prețul pentru două șezlonguri cu umbrelă este de 500 de leke, echivalentul a 21 de lei, iar o ciorbă de pește costă doar 12 lei.

O ciorbă de pește 12-16 lei, un platou serios cu fructe de mare costă 32 de lei, un gyros mare de pui sau porc 12 lei, o mâncare tradițională undeva la 16-20 de lei, o bere la halbă 6-8 lei”, a spus un turist.

Umbrelă + 2 șezlonguri – 1000 lek (40 lei), o bere la bar – 200 lek (8 lei), parcare pentru cei care nu sunt cazați la hotel – 500 lek pentru o zi (20 lei). Sincer, mă așteptam la prețuri mult mai mari având în vedere ca cea mai ieftină cameră în hotel am văzut ca depășește 100 euro”, a mărturisit un alt turist, potrivit Romania TV. 

Unii turiști ba chiar nu mai sunt nevoiți să dea bani în plus pentru șezlong, pentru că sunt asigurate de hotelurile la care sunt cazați. Un turist a mărturisit că o umbrelă și două șezlonguri costă în Sarande, Albania, 40 de lei. Cel mai mic preț pentru o cameră la hotel ar fi în jur de 100 de euro, dar oamenii economisesc mai mult pe plajă.

Comentarii Facebook