Castelul Kemény-Bánffy din Luncani, județul Cluj, s-a degradat și a fost furat bucată cu bucată până a ajuns o ruină. Peste opt secole de istorie se ascund între zidurile castelului care, dacă ar putea vorbi, ne-ar spune povești minunate ale unor vremuri demult apuse.

Istoria satului Luncani este strâns legată de cea a castelului şi a moşiilor sale, căci timp de multe secole locuitorii satului au fost iobagii domeniului. Destinele familiilor care l-au stăpânit s-au contopit cu istoria mare, iar fiecare eveniment major a scris o filă și în povestea castelului.

Nobilii din familia Kemény au avut un rol crucial în soarta Transilvaniei, iar dintre figurile ce au stăpânit castelul se remarcă cea a principelui loan Kemény, socotit ca unul dintre cei mai de seamă bărbați politici ai vremii. În secolul 19 trece sub stăpânirea unei alte mari familii nobiliare, Bánffy, dar după o scurtă perioadă de prosperitate războaiele și comunismul îl vor decima iremediabil. Azi îi putem privi doar rănile, dar chiar și prin ele Castelul Kemény-Bánffy ne spune o istorie lungă, a unei vieți a nobilimii demult apuse, pe care merită să o ascultăm!

Foto.iubesctransilvania.ro

În 1268 a avut loc prima atestare documentară a terenului pe care se află castelul și aparținea familiei Gerendi. În 1597, pe motiv de trădare, familia Gerendi pierde domeniul și castelul. În 1630, Boldizsar (Baltazar) Kemeny cumpără castelul și moșiile aferente de la Gabriel Josika.

În 1861 survine decesul lui Samuel Kemeny, ultimul bărbat al familiei Kemeny. Începe procesul de succesiune. În 1867, în urma procesului, castelul revine Iosefinei Kun, căsătorită cu Wilhelm Klebelsberg. Ulterior, este moștenit de familiile Zichy și Banffy.

În perioada cât familia Kemeny acesta a  atins în a doua parte a secolului al XVII-lea un maxim al afirmării politice, ceea ce determină o serie de investiții și la reședința din Luncani, apropiată de Turda, locul întâlnirii destul de frecvente a dietei Transilvaniei.

În 1944, castelul este ocupat în luna septembrie de trupele rusești care încearcă să atace trupele germane aflate dincolo de Arieș. În 1949, membrii familiei Banffy sunt evacuați forțat din castel de către noile autorități comuniste. Ulterior, aici se stabilește sediul CAP-ului. În aceasta perioadă, o mare parte din clădirile anexe sunt demolate.

În 1990, familia Ștefan (Istvan) Banffy reintră în posesia castelului și a unor loturi funciare aferente. Azi castelul se luptă să supraviețuiască.

Castelul a fost realizat cu regimul de înălțime S+P+1E și cu acoperiș șarpantă înaltă de formă piramidală, compusă din versanți plani, cu ruperi de pantă, intersectați după coame și dolii, cu streașine pe tot conturul.Intrarea în castel se face din curtea interioară, prin intermediul a 2 scări (câte una pe fiecare latură) prevăzute cu podeste în fața ușilor, cu trepte din 2 părți și cu balustrade de protecție. Exterior laturii de est, castelul a fost dotat cu un sistem de circulație pe verticală (o variantă simplă/ primitivă de ascensor), între cota subsolului și a etajului, cu acces din drumul situat în partea dreaptă a râului Arieș (drum situat la baza taluzului natural al platoului pe care este amplasat castelul). Se mai păstrează din acesta partea de infrastructură executată în taluzul menționat, taluz, în prezent, înierbat și împădurit natural cu diverse specii de foioase și de arbuști. Podul castelului a fost realizat de tip necirculabil.În configurația inițială, pe cele 3 nivele, castelul dispunea de 44 camere, cu funcțiuni diverse, specifice caselor nobiliare, scrie turismistoric.ro.