Minunea naturii din județul Cluj este chiar aria protejată Cheile Turenilor, un loc destul de sălbatic, situat între Tureni și Copăceni, la doar 20 de km de Cluj-Napoca. Zona impresionează prin formele spectaculoase ale reliefului calcaros, parcurse ușor de firul apei. 

Frumusețea naturii poate fi adesea copleșitoare, la Cheile Turenilor clujenii pot simți acest lucru din plin. În zilele senine de vară, la umbra unui copac, găsit mai greu în funcție de traseul ales, turiștii pot savura panoramele superbe. Stâncele maiestuoase par să atingă cerul, parcurs periodic de păsările ce trăiesc în zonă. Pe vârfuri pot fi observate cuiburi de păsări răpitoare. 

Cheile Turenilor mai sunt denumite și Cheile Turului de către localnici. Acestea au o suprafață de aproximativ 25 de hectare și o lungime de vreo 2 km. Formarea lor se datorează pârâului Valea Racilor, care a străpuns calcarele din zonă dinspre nord. Ca să ajungeți în chei, de pe șoseaua E60 (E81), în dreptul comunei Tureni, se virează pe drumul comunal 103G, care vă duce pe lângă primărie. După primărie se ține stânga și în vreo 500 de metri sunteți la intrarea în chei.

Trebuie însă să precizăm că se poate intra și dinspre Copăceni, dacă virați de pe aceeași șosea pe drumul 72 care vă lasă exact în fața rezervației. Cheile Turenilor se pot parcurge atât pe cursul apei, cât și pe creastă. În funcție de ce preferați, vă alegeți traseul urmat. Prin chei efectiv, slabe șanse să nu vă udați deloc. În plus, zona fiind mai sălbatică și neamenajată, parcurgerea cheilor poate fi puțin mai grea. A doua opțiune le va permite iubitorilor de natură să se bucure de aceasta fără să depună prea mult efort. 

Indiferent de ce alegeți, traseul este foarte bine marcat, având pe parcursul lui mai multe panouri informative pe poteca tematică, iar crestele cheilor nu sunt foarte înalte și nu presupun efort deosebit.

Deși au o suprafață mică (134 ha ca Sit Natura 2000), Cheile Turenilor prezintă o vegetație bogată. Vegetația arbustivă este reprezentată de tufărișurile subcontinentale peri-panonice, dezvoltate pe locurile pietroase, pe marnele și gresiile de pe versanți. Speciile dominante sunt păducelul, alunul și măceșul. Vegetația ierboasă caracteristică zonelor stâncoase este reprezentată de comunități rupicole calcifile (care cresc pe un substrat bogat în calcar) sau pajiști bazifite din Alysso-Sedion albi, localizate pe versantul stâng al cehilor, cu expoziție sudică. Dintre speciile dominante anuale menționăm bărbușoara (specie endemică), garofița albă de stânci, vulturica etc.