Duminica 22 Decembrie

FOTO. Unica peșteră cu cristale din Europa, deschisă pentru vizitare, la doi pași de Ardeal! Locul e magic, are o vechime de peste 3 milioane de ani


Situat în partea de vest a României, în regiunea Crișana, județul Bihor se învecinează cu Ungaria la vest și nord, cu Sălaj și Cluj la est și cu Arad la sud. Este un județ cunoscut pentru peisajele sale spectaculoase și patrimoniul său istoric. Peştera cu Cristale din mina Farcu este singura peșteră din țară în care poți admira cristale de calcit, chiar dacă nu ești speolog.

Pe atunci a fost considerată una dintre cele mai frumoase peșteri din țară prin varietatea și bogăția cristalelor translucide și a speleotermelor. Din nefericire, mulți dintre cei care au trecut pe aici au rupt cristale pentru a le lua ca suvenir. Amenajarea peșterii a necesitat o atenție deosebită acordată cerințelor ecologice, de protecție a mediului. 

tt.jpeg

Peștera cu Cristale din Mina Farcu a fost descoperită în anul 1991, în timp ce minerii își măreau frontul de lucru, explodând cu dinamită. Peretele de deasupra lor s-a surpat, deschizând astfel peștera cu cristale. Aceasta are o vechime de peste trei milioane de ani, potrivit cercetărilor. Cristalele sunt din carbonat de calciu și cresc aproximativ un milimetru în decursul a 15 ani.

Până în 1991, Peștera cu Cristale a fost o peșteră de tip geodă, adică spațiu închis care nu comunica deloc cu suprafața. Accesul în peșteră se face printr-o galerie minieră unde este amenajată o expoziție dedicată mineritului. Aici sunt expuse obiecte ce erau folosite în munca de zi de zi a minerilor, precum și diferite mostre de bauxită.

cosmic.jpeg

După o incursiune în muzeul minier, turiştii vor putea privi în adâncurile unui aven subteran, astfel amenajat încât să ofere o perspectivă spectaculoasă spre fundul pământului. Traseul turistic continuă spre peștera propriu-zisă, care deşi este mică, este bogat împodobită cu cristale de forme diverse.

Peștera Farcu este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN, situată în județul Bihor, pe teritoriul administrativ al comunei Roșia.

Orar de vizitare: Luni - Marți - Miercuri - Joi - Vineri: 10:00 - 17:00* ultima intrare. Sâmbătă, Duminică și Sărbătorile Legale: 10:00 - 17:00* ultima intrare.

Comentarii Facebook