HBO a filmat în secret în Cluj! A ales un loc special pentru un super reality-show, o bijuterie turistică a județului


Una dintre cele mai noi producții de divertisment s-a filmat exclusiv pe lacul de acumulare Beliș-Fântânele din județul Cluj. Este vorba de cel mai nou reality-show, The Bridge Ungaria, emisiune în care vor participa 14 străini și se vor lupta pentru marele premiu de 80.000 de dolari. Aceștia trebuie să construiască un pod, dar fără a folosi unelte moderne sau de ajutor exterior.

Podul pe care trebuie să îl ridice fără ajutor extern și fără unelte moderne cei 14 străni proveniți din țări diferite va trebui să aibă o lungime de 250 de metri, fiind făcut din materiale ecologice. Participanții trebuie să conceapă strategii și să lucreze în echipă. Lacul Beliș a fost locația superbă aleasă pentru acest tip de reality show, întruchipând peisaje care îți taie răsuflarea, dar și un spațiu în care să fie îndeplinite cerințele tehnice.

Potrivit paginademedia.ro, a fost vorba de o mare desfăşurare de forţe în România, în zona Lacului Beliş-Fântânele din judeţul Cluj. Timp de două luni, în perioada august-septembrie 2022, s-a filmat un nou reality-show, în mare secret: The Bridge (Podul, n.red.).

Vorbim despre un format internaţional de succes, marca Banijay, care a debutat, pe 11 august, pe platforma de streaming HBO MAX. Dar numai în Ungaria! Deşi echipa de realizare a fost alcătuită în mare parte de români, aventura care a rezultat va putea fi urmărită doar în ţara vecină. HBO MAX şi Free Monkeys au cumpărat licenţa The Bridge pentru Ungaria, dar au decis să filmeze în România, pentru că firma care s-a ocupat de toată desfăşurarea de forţe este de aici.

În plus, ţara noastră este recunoscută la nivel mondial în ceea ce priveşte locurile de filmare spectaculoase şi foarte ofertante, precum şi costurile accesibile. Cum este vorba despre o ţară vecină, decizia de a filma în cele din urmă în România nu a fost neobişnuită.

Producătorii au căutat timp de cinci luni locul potrivit și au documentat 50 de lacuri

Producătorii, membri ai echipei Paprika Studios România, au căutat timp de cinci luni locul potrivit pentru aceste filmări şi au parcurs nu mai puţin de 10.000 de kilometri, pentru documentarea a 50 de lacuri.

Realizatorii explică de ce câştigător a fost Lacul Beliş: „Găsirea locului ideal este ca şi cum ai încerca să cauţi un ac în carul cu fân. Necesită mult efort, prospecţii şi documentare, precum şi mult noroc, bineînţeles. Cred că am descoperit un loc pe care îl adăugăm acum pe harta lumii, pentru ca milioane de telespectatori să se bucure de el în cadrul acestui reality-show, la televizor. Şi pe care, de ce nu, poate îl vor vizita şi în realitate”, a declarat Anca Iurea, Operations Officer al Paprika Studios România. 

Comentarii Facebook