Duminica 22 Decembrie

I se spune Lacul de Smarald şi e cel mai bine păstrat secret din Apuseni! Turişti din toată lumea găsesc liniştea absolută în „grădina” paradisiacă de aici


I se spune Lacul de Smarald şi este cel mai bine păstrat secret din Apuseni! Încercuit de pădurile Trascăului, Iezerul Ighiel pare ascuns de ochii lumii, deși este cel mai mare lac carstic din România, având o adâncime de 9 metri.

Situat chiar în centrul județului Alba, în lanțul Munților Trascău, Iezerul Ighiel presupune un acces destul de simplu. Din Alba Iulia mergi pe DN 74 în direcția Zlatna. Când ajungi în satul Șard, cotești dreapta după calea ferată și ajungi în comuna Ighiu. De acolo, nu faci dreapta înspre Cricău, ci ții drumul înainte pe DJ 106H, care te va duce în satul Ighiel ce ascunde o minune a naturii. Descoperim astăzi o întindere de apă de un verde fascinant, înconjurată de păduri, unde turişti din toată lumea găsesc liniştea absolută, scrie ziarulunirea.ro

n1.jpeg

De la un anumit punct, drumul devine tot mai accidentat, dar accesibil pentru orice tip de mașină. Urmează serpentine abrupte care, practic, urcă brusc de la șes la munte. În doar câteva zeci de minute ajungi în zona coniferelor, la aproape 1.000 de metri altitudine. În total, distanța de la Alba Iulia la Iezerul Ighiel este de 28 km.

Din cele aproape 3.500 de lacuri pe care le are România, Iezerul Ighiel este unul dintre cele mai frumoase. Nu doar vara ci și toamna când pădurile de foioase care îl înconjoară capătă culori superbe.

Iezerul s-a format în calcare jurasice masive, dispuse peste un fundament de roci eruptive. Iar apele curgătoare care se varsă în iezer sunt parţial temporare, deoarece străbat o zonă calcaroasă şi sunt scurte (1,5 – 2 km). Cel mai semnificativ e Pârâul Iezerului, care îşi are obârşia în Izvorul de sub Lac şi care reprezintă drenarea subterană a lacului.

Înotul și folosirea ambarcațiunilor sunt interzise în spațiul Iezerului Ighiel. Dar nu e o problemă, turiştii care ajung aici, pe jos sau pe două roţi, rămân vrăjiţi de peisajul în sine! Un turcoaz care, pe hartă, pare un mic punct neînsemnat. Însă, odată ce te apropii de mal, măreţia lacului ţi se dezvăluie în toată splendoarea. Adânc de 9 metri, se întinde pe o lungime de de 440 de metri şi e considerat poarta de intrare în Apuseni.

Comentarii Facebook