Duminica 22 Decembrie

Kusadasi, stațiunea care transformă Turcia din ALL-INCLUSIVE, în destinație activă - VIDEO

 

KUSADASI este una dintre locațiile ce trebuie bifate în agenda de orice călător adevărat. Destinația este surprinzătoare, fiind un oraș-stațiune vibrant, în care ca turist nu te vei plictisi niciodata.

 

Daca ati crezut ca Turcia este o destinație in care sa mergeți doar pentru All-inclusive, ei bine înseamnă ca nu ati fost inca in Kusadasi.

 

Accesul se poate face pe cale aeriană sau cu autocarul, distanța față de Cluj-Napoca fiind de circa 1.800 de kilometri. Noi am ales autocarul de la Alis Holidays si am pornit într-un infotrip care s-a dovedit a fi minunat. Cazările la destinație pot fi făcute la hoteluri de cinci stele precum SURMELI EFES, la patru stele în ALISH HOTEL, sau în VILLAS PEACH, cotată la două stele.





 

Drumul a durat 30 de ore, dar a fost presărat cu multe opriri, nefiind presați de timp și de un orar clar. Am făcut circa 12 ore până la vama Giurgiu, iar apoi încă 18 ore până la Kusadasi.

 

Călătoria este spectaculoasă în sine, din momentul în care intri în Turcia. Noi am făcut ochi, după ce am trecut prin Bulgaria, salutând marea care ne-a ținut companie până când am ajuns la destinație.

 

 

Prima peripeție a fost în momentul în care am trecut cu feribotul de la Kilitbahir spre la Canakkale. Pentru că ne-am întins la drum am pierdut feriborul de ora 9.00, așa că a trebuit să mai stăm circa o oră pentru a urca în următorul. Programul liber a fost petrecut de fiecare după cum a vrut. Cei care au luat un mic dejul extrem de matinal, la ora 5.00, la un restaurant tradițional turcesc de la vama dintre Bulgaria și Turcia, s-au pus la o terasă, la o cafea. Eu am optat pentru un mic dejun. Extrem de amabili și dornici să aibă clienți, turcii de la restaurantele de pe faleză s-au întrecut în oferte.

  

 

Tot ce voiam eu era o omletă, astfel că m-am pus la masa celui care a înțeles ce doream. Surpriza a venit apoi. Strigând nervos (apoi am înțeles că acesta este stilul turcesc) la femeia de la bucătărie, chelnerul mi-a adus un platou cu legume, brânză, salam, dulceață și unt. A urmat o omletă cât o roată și o cafea.

 

Pe moment m-am intrebat dacă turcul a înțeles că eu voiam numai o omletă, nu un bufet suedez. M-am speriat ca zicala ”ne intelegem ca turcii” sa nu aiba prea mult adevar in ea si sa trebuiasca sa platesc cat pentru o masa la un restaurant luxos. Nu a fost cazul, prețul dovedindu-se a fi unul moderat, 16 lire, adică aproximativ 5 euro, așa că m-am liniștit.

 

 

De la Kilitbahir am trecut rapid cu feribotul spre Canakkale, iar de acolo ne-am continuat drumul spre Izmir - Kusadasi. Opririle pe drum au fost sporadice, dar călătoria a fost prelungită de sutele de mașini care au ieșit pe autostradă în ultima zi de campanie electorală. Acesta a fost cel de-al doilea punct fierbinte al drumului. Tot autocarul a înjurat printre dinți, dar pe de altă parte cu toții priveam de pe geam spectacolul. Turcii invadaseră drumul, frumoasele turcoaice erau ieșite pe geamuri sau prin trapa autoturismelor. La un moment dat am observat un turc care a deschis in mers ușa mașinii și a ieșit complet afară. Lumea făcea campanie electorală, iar rezultatul a fost că, ziua următoare, prezența la vot a fost uluitoare, între 85 și 92%.

 

 

 

De la Izmir am scăpat de multimea care bloca drumul și am ajuns la Kusadasi în cursul după-amiezii de sâmbătă, 29 martie. Ne-am cazat la hotelul Dabaklar, situat în centrul orașului. Hotelul este de 4 stele, conform normelor locale, fiind preferat de turiștii care vor să aibă o masă asigurată dimineața și seara, iar în timpul zilei vor să guste din experiențele locale. Pretul unei camere porneste de la 300 de euro de persoana, cu transport inclus si cu o noapte de cazare la Istanbul la un hotel de trei stele. Astfel, ca, si in cazul in care aveti un buget redus, puteti sa petreceti o vacanta pe cinste.

 

 

 

Kusadasi este o destinație atat pentru cei care vor să stea la soare și să facă baie în mare, dar și pentru turistii cu rucsacul în spate, care nu vor sa se plictiseasca. Orasul antic Efes, este un obiectiv pe care nu trebuie sa il ratati indiferent din care categorie de turisti faceti parte.

 

Vizita la uimitorul oraș Efes, probabil cel mai bine păstrat oraș antic din lume, a fost fabuloasă. Cel mai simplu este să alegeți excursiile opționale organizate de agenții, pentru a nu pierde timp și pentru a gusta din plin de experiența Efes. Orașul este extraordinar și pe durata a două ore vă puteți face o idee despre civilizațiile de mult apuse. Despre excursia de la Efes vom reveni cu un reportaj special.

  

 

 

Kusadasi are în extrasezon circa 80 de mii de locuitori, dar în sezon populația explodează și ajunge la circa 450 de mii. Partea bună a lucrurilor este că prețurile la terase și restaurante nu cresc pe măsură. Un pahar de bere costă 10 lire, un ceai între 5 și 6 lire, un prânz circa 15 - 20 de lire. Prețurile sunt, asadar, pentru toate buzunarele.

 

 

 

 

 

Faleza și portul din Kusadasi trebuie neapărat văzute. Călătoria trebuie să înceapă în zona Marinei, unde sunt terase superbe și magazine de firmă, și să continue spre Insula Porumbeilor, simbolul orașului. 

 

Fortăreața de pe insulă a fost construită în 1534 și este cunoscută sub numele de Castelul Piraților. Din păcate, accesul nu era permis când am ajuns acolo, dar un localnic ne-a spus că în interior este amenajat un parc, nemaifiind nimic din vechile construcții.

  

 

 

Fortăreața a fost refăcută și arată spectaculos. Insula Porumbeilor este locul de unde se pot vedea cele mai minunate apusuri de soare din Kusadasi.

 

Pașii ne-au purtat încet spre bazar, un alt punct de atracție extrem de important. În sezon, zona este ticsită de turiști, iar comercianții nu sunt atât de agresivi ca și în alte bazaruri asiatice, astfel că se poate negocia fără ca lucrurile să se încingă. Ghidul ne-a relatat că în bazarul egiptean din Istanbul lucrurile sunt mult mai agitate: ”A fost un caz în care un comerciant a chemat poliția pentru că un client nu a vrut să cumpere de la el, dpa ce a negociat minute bune. Ei consideră că investesc timp când îți prezintă produsele”.

 

 

 

În bazarul din Kusadasi lucrurile sunt mult mai simple. Regula este să negociați. Dacă turcul cere pe o haină 20 de lire, puteți să oferiți direct numai jumătate din sumă. Culmea, comercianții consideră că sunt jigniți dacă prețurile nu sunt negociate. Un alt sfat: dacă sunteți un grup mai mare, cumpărați din același butic și puteți obține astfel și cadouri, dar și prețuri mult mai bune.

 

Kusadasi este un oraș viu și pe timpul nopții. Bar Street este cea mai aglomerată zonă și găsești acolo cluburi la tot pasul. În realitate sunt două străzi cu baruri: ”Barlar Sokagi”, unde sunt baruri irlandeze, şi ”Asagi Barlar Sokagi”, o stradă unde sunt cluburi şi baruri turceşti. 

 

 

Distracția nu se limitează numai la plajă și vizitele istorice. În Kusadasi este și cel mai mare parc acvatic din Europa, Adaland, costruit pe circa 25 de hectare. 

 

Adaland oferă o vedere spre Marea Egee și oferă un Aquapark, Delfinariu şi Seapark. Prețul de intrare este piperat, 40 de euro, dar vei primi și un costum special de înot, mască pentru snorkeling, pentru laguna cu recif de corali şi peştii tropicali. Cei care au curaj pot intra în bazinul cu rechini, închis într-o cuşcă sau în bazinul cu pisici de mare.

 

Delfinariul oferă o experiență unică, pe lângă spectacole cu delfini, poți să și înoți lângă simpaticele mamifere. 

 

Accesul prin stațiune se poate face rapid cu microbuze locale, numite dolmus-uri. Poți ajunge cu ele spre plajele de lângă oraș, Efes sau Adaland.

 

În excursia de câteva zile de la Kusadasi am ajuns cu un grup restrâns și la Pamukkale, probabil cel mai spectaculos loc de pe Terra. Majoritatea au văzut imagini cu Pamukkale, cu muntele de ”zăpadă” unde oamenii fac baie, dar realitatea este surprinzătoare. La Pamukkale vă puteți opri și la băile Cleopatrei, unde vă puteți relaxa și face baie într-un decor special.

 

 

 

 

Pe muntele de calcar de la Pamukkale, care imită perfect zăpada, puteți intra numai desculți. Apa acoperă toată suprafața, într-un strat fin, dar sunt și căldări în care se poate face baie. Dar mai multe despre minunatul Pamukkale va vom spune intr-un reportaj viitor.

 

 

 

Mulțumiri Alis Hollidays pentru vacanța oferită.

 

Reportaj de Delia Cărbune și Horea Șoica

Comentarii Facebook