Miercuri 25 Decembrie

La ce concluzie au ajuns doi unguri în vizită în România: ”Până la urmă, m-am înșelat în privința Transilvaniei și a lor”


Doi tineri maghiari au vizitat România pe rând, în diferite perioade, și au ajuns la concluzia că toate disputele cu românii sunt false. 

Zsolt, un tânăr ungur, a vizitat România acum doi ani și s-a arătat încântat de ceea ce a văzut. 

Am intrat în ţară undeva aproape de Timişoara şi am petrecut câteva zile la Deszo şi la Janos, doi prieteni maghiari care locuiesc acolo. Când m-am întors din Cluj am trecut din nou pe acolo şi am prins două zile din Zilele maghiare din Timişoara. Acolo venit foarte multă lume şi nu numai maghiari, ci şi români. A fost o atmosferă plăcută, total diferită de ce mi s-a spus că mă aşteaptă”, povestea el.

În Timişoara i-a cunoscut şi pe George şi Laura, doi tineri români cu care s-a împrietenit. „Timişoara e un oraş frumos, are arhitectură foarte asemănătoare cu oraşele de la noi din Ungaria. Şi oamenii seamănă, iar în Timişoara sunt foarte mulţi maghiari. Dar aş vorbi în primul rând despre românii pe care i-am cunoscut. Oameni serioşi, simpatici şi foarte de treabă. Prin Ungaria se mai vorbeşte de Transilvania mare care include şi Timişoara şi care ar fi fost maghiară, dar înţeleg că şi în România se discută acest subiect. Ei bine, habar nu am a cui a fost Transilvania, dar ştiu că m-am înşelat în privinţa românilor. Majoritatea sunt oameni de treabă”, a explicat el, pentru Adevărul.ro.

La Cluj, a stat la Andreea, o tânără maghiară care locuieşte într-un cartier ”sus pe un deal, într-o zonă superbă a oraşului. De fapt, oraşul Cluj e superb, e înconjurat de dealuri şi de munţi, iar clădirile din zona centrală te duc cu gândul la Budapesta şi Viena. Aici i-am cunoscut pe Mihai şi Cristian, doi români simpatici. Cristian e soţul Andreei şi am putut să văd cu ochii mei că ungurii şi românii pot să aibă familii frumoase şi să se înţeleagă exemplar”, a completat el.

Un alt tânăr maghiar în vizită în România confirmă părerile bune. Daniel a vizitat România anul trecut și a rpmas impresionat de ce a văzut în România.

Când eram mai puşti mi se tot spunea că România şi Rusia sunt ultimele ţări în care să te duci, că oamenii sunt răi şi că ne urăsc pe noi. Ei bine, pot spune cu mâna pe inimă că m-am înşelat în privinţa lor. De fapt, românii sunt oameni ca şi noi cei din Ungaria, probabil că nici mai buni şi nici mai răi. Sunt oameni pur şi simplu. Am întâlnit în România oameni cu suflet frumos, săritori, care nu ne-au privit urât pentru că suntem maghiari”, a spus el.

Maghiarul a mărturisit că şi-a schimbat şi impresia faţă de felul în care românii îi privesc pe maghiari. „Îmi spunea cineva că oraşele din Ardeal care au fost odinioară ale Ungariei au fost distruse de comuniştii români, că nu mai găseşti nimic frumos şi că au dărâmat clădirile care duceau cu gândul la Ungaria. Nu e însă aşa. M-am convins de asta în Cluj şi în Oradea, oraşe care seamănă bine cu cele ungureşti, la fel ca şi Timişoara. Până la urmă, pot spune că m-am înşelat şi în privinţa Ardealului, la fel cum m-am înşelat în privinţa României, în totalitate. Aş merge mai departe şi aş spune că Clujul sau Oradea rivalizează cu orice oraş din centrul Europei, din Polonia, Slovacia, Ungaria sau Cehia”, a mai afirmat el.

Comentarii Facebook