Duminica 22 Decembrie

Litoralul românesc nu este atractiv pentru turiștii străini. Clujul a atras mai mulți turiști decât Constanța în 2022


Turiștii străini evită litoralul românesc. Cifrele publicate de Direcțiile Județene de Statistică arată că în județul Cluj, de pildă, au ajuns în anul 2022 de peste două ori mai mulți turiști străini decât pe tot litoralul românesc.

În anul 2022, la nivelul județului Cluj au fost cazați 548.418 de turiști, din care 92.670 turiști străini (reprezentând 16,9% din totalul turiștilor). Comparativ cu anul 2021, numărul turiștilor străini a crescut de 2,1 ori. În ceea ce privește sosirile turiștilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut-o turiștii din Europa (83,1% din total turiști străini).”, arată datele DJS Cluj.

În județul Constanța, în 2022 au sosit numai 43.718 turiști străini. Au reprezentat numai 3,5% din totalul de vizitatori, adică 1.253.500.

Se poate observa o prezență mai redusă a turiștilor străini în județul Constanța față de media la nivel național unde proporția sosirilor de turiști străini în anul 2022 a fost de 14,0% în total”, notează DJS Constanța.

Cea mai mare pondere în totalul turiștilor străini din județul Constanța au deținut-o cei sosiți din Europa (73,7% din totalul sosirilor de turiști străini, cei mai mulți fiind turiștii din Uniunea Europeană), urmați de sosirile turiștilor din America de Nord (16,0% din totalul sosirilor de turiști străini). La nivel de ţară de rezidenţă a turiştilor străini, primele 5 ţări din care au sosit turişti străini în judeţul Constanţa, în anul 2022 au fost Statele Unite ale Americii, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii, Turcia și Italia, scrie ct100.ro

Comentarii Facebook