Munţii Apuseni sunt, înainte de toate, sălbatici. Sunt locuri unice, de o frumuseţe rară, cu peşteri ale căror formaţiuni îţi rămân întipărite în memorie. În Pădurea Neagră, o zonă împădurită situată în Munții Pădurea Craiului din județul Bihor, o cascadă spectaculoasă cade de la înălțime într-o prăpastie înconjurată de vegetație luxuriantă.

Vorbim despre Peștera de la Căput, colectorul apelor din bazinul văii Izvorul Ursului. Pe timp de secetă, râul se pierde înainte să intre în peșteră, însă în lunile cu ploi generoase apa se aruncă sub formă de cascadă într-un puț de 10 m. 

Intrarea în peșteră se face prin partea din dreapta, urcând o pantă turiștii ajung deasupra unui sistem de puțuri adânci. Priveliștea spre intrare este impresionantă datorită cascadei înspumate ce se prăvălește în primul puț, ce face să vibreze întregul tavan de calcar. Vizita curioșilor se încheie aici, căci numai speologii cu un echipament adecvat pot parcurge toată lungimea peșterii de 1873 m.

Peștera de la Căput face parte din cel mai mare complex carstic din România, aflat în Munții Apuseni, zona Padiș

Peștera săpată în calcare tithonice se află la capătul Văii Izvorul Ursului, o vale oarbă care numai la precipitații puternice se activează. Peștera are o singură galerie, activă cu o lungime de 1873 m. Intrarea este situată la altitudine absolută de 1065 m și are dimensiuni medii, 10/6 m. O primă săritoare de 3 m în pantă aproape de verticală continuă cu o alta surplombată adâncă de 8 m.

Sala de la baza săritorii este în fapt o uriașă marmită turbionară, pe fundul careia se găsesc bolovani lustruiți, bile de marmitaj. Pereții sunt acoperiți cu lingurițe. În vreme ploioasă, pe aceste verticale se prăvălesc cascade care nu ar da șansă de supraviețuire speologilor dacă ar fi prinși în acest sector. 

Un culoar scurt și strâmt, plin de marmite, duce deasupra altei verticale de 25 m. Sala în care se coboară e o altă sală marmită de formă circulară destul de largă. Pereții și tavanul prezintă lingurițe iar podeaua este acoperită de un strat gros de aluviuni. Acest peisaj va continua încă 500 m.

Urmează o galerie de presiune în care baricade de aluviuni, bolovani și trunchiuri de copaci se ridică până aproape de tavan. Este o altă zonă foarte periculoasă pe timp de viitură. Galeria se deschide într-o sală largă și înaltă descendentă în partea finală. Urmează un alt tunel de presiune mai lung și meandrat, cu pante schimbătoare. Se înmulțesc gururile pe podeaua peșterii și dispar încet trunchiurile de copaci. După 500 m galeria își schimbă secțiunea devenind o diacază cu înălțime variabilă de la 1 la 15 m. Marmitele se transformă în lacuri limpezi din ce în ce mai mari până se ajunge la lacul terminal Acesta este un sifon adînc, încă neexplorat în totalitate. Apele ce se pierd aici apar în prima sală a peșterii Cetățile Ponorului.

Foto: bihorinimagini.ro