”Numai cu voi, românii, păţesc asta!” - Cum a fost țepuit un român pe litoralul grecesc
Românii care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci.
Unul dintre românii păcăliţi de mirajul unei vacanţe în Grecia, a povestit experienţa sa pe un forum în care turiştii dezbat diverse probleme cu care se pot confrunta pe parcursul vacanţelor în această ţară.
”Din păcate, eu am rămas şi fără bani, dar şi fără concediu. Am plătit toţi banii pentru a rezerva un hotel care am aflat că nici nu există. E şi vina mea, e şi vina celor care lasă pe internet astfel de escroci care profită de cei creduli”, a scris unul dintre românii escrocaţi.
Bărbatul a discutat la telefon cu cel care i-a dat ţeapa, după ce acesta l-a contactat şi i-a spus că nu e suficient avansul de 40% şi că trebuie plătită suma integrală.
”Am încercat să port o discuţie cu el. O voce răstită mi-a spus într-o engleză stricată că doar cu turiştii români are astfel de probleme, că toţi ceilalţi plătesc integral şi că s-a săturat să se târguiască şi să ne explice câţi oameni din lumea întreagă vor în hotelul lui. Atunci parcă am simţit că ceva nu e în regulă, dar mi-am spus că e vina mea şi că ruşinos să mă târguiesc pentru nişte bani pe care oricum îi voi plăti. Şi i-am plătit pe toţi”, a povestit bărbatul, pentru Antena3.ro.
Numeroşi turişti români au raportat sezonul acesta preţuri exagerate, furtul maşinilor şi facilităţi care la faţa locului s-au dovedit inexistente.
1 Comentariu
Ce tantalau, ahahahahaha! S-a intimidat ca rade grecul de el si hop, a sarit cu banul! Nici macar atat nu l-a dus capul sa caute pe google hotelul, o fi avut pret nerealist si credea ca face mare afacere!
De-asta sunt romanii tepuiti ca ei tot timpul se cred cei mai destepti si decat sa apeleze la agentii de turism pentru vacanta "se descurca ei"!… Citeste mai departe