Duminica 22 Decembrie

O comună din Cluj poate câștiga titlul de cea mai bună ”Stațiune turistică” din România. Putem VOTA - FOTO


Comuna Săcuieu din Cluj concurează pentru titlul de cea mai bună ”Stațiune turistică” din România. Oamenii pot vota în acest top și aduce titlul la Cluj. 

Dacă doreşti să votezi comuna Săcuieu drept destinaţie turistică, trebuie să urmezi trei paşi simpli.

Pasul 1: Este necesar să votezi în cel puţin 3 categorii, (pe lângă Săcuieu, care e la rubrica „Staţiuni turistice", trebuie să mai votezi minim alte două categorii, spre exemplu ”Comori naturale” şi ”Oraşe care inspiră”.

Pasul 2: Apasă butonul ”Trimite votul”;

Pasul 3: Intră în căsuţa ta de email şi caută emailul de la Destinaţia Anului. Confirmă votul dând click pe link-ul primit pe mail.

Se poate vota aici.

Ce obiective turistice sunt în Săcuieu:

Arborele Sequoia - Aproape  de  satul  Rogojel, în  locul  numit  „Dealul  Domnului”  se  găseşte  unul  dintre  puţinele  exemplare  de  Sequoia  gigantica, adus  acum  mai  bine  de  100  de  ani  din  S.U.A. de  către  fostul  moşier  Silvestru Gal  („Domnul”)  şi  plantat  lângă  reşedinţa  sa  de  vară  de  la  Cărmăzan, teritoriu  ce  ulterior  a  primit  denumirea  de  ”Dealul  Domnului”.

Sequoia3.jpg

Sequoia4.jpg

Castrul roman Resculum și Cetatea Medievală Bologa - La 8 kilometri de Săcuieu, la Bologa, se află cea mai veche așezare din zonă, după cum spun înscrisurile vremii, datată din anul 106 e.n. – Castrul roman, construit cu scop de apărare și supraveghere a granițelor imperiului roman – și Cetatea medievală având un rol foarte important în apărarea împotriva atacurilor barbare.

Muzeul Memorial OCTAVIAN GOGA - Muzeul Memorial  „OCTAVIAN GOGA„ – Ciucea –  Ansamblul muzeistic de la Ciucea a aparținut poetului și omului politic Octavian Goga, care a cumpărat de la văduva poetului Ady Endre un vechi conac, ca apoi să construiască (între 1921 și 1926) un castel superb, păstrând în parte zidul și fundația celui vechi.

Moara de apă (vâltoarea) de la Bologa - Moara de apă (vâltoarea) de la Bologa – cunoscută și sub denumirea de vâltoare  era (și mai este încă folosită) la curățarea ecologică a covoarelor, cergilor, păturilor și obiectelor groase de îmbrăcăminte ale localnicilor din zonă. Este foarte interesantă funcționarea vâltorii puse în mișcare de apa Văii Săcuieului, asemeni morii vechi din aceeași gospodărie.

Cascada Vălul Miresei Răchițele -  Situată în versantul estic al Masivului Vlădeasa, pe Valea Seacă, afluent al pârâului Răchiţele. Se află la o altitudine de 1000 de metri şi are o înălţime de 30 de metri şi 2 trepte.

ValulMiresii2.jpg

Drumul muntelui peste Vlădeasa - Drumul muntelui peste Vlădeasa – spre Stâna de Vale şi Beiuş, folosit de localnicii din Rogojel în perioada 1940-1945 ca urmare a ocupaţiei hortiste, este unul dintre cele mai frumoase trasee turistice din zonă.

Izvorul din pini - Întreg Muntele Vlădeasa este un „castel de ape”, izvoarele împânzindu-l pe toţi versanţii de la poale şi până la vârf, „Izvorul din pini” fiind la 1800 m altitudine, foarte aproape de altitudinea maximă de 1836 m.

Peștera Vârfurașu - Peștera Vârfurașu – este una dintre cele 44 de peșteri care s-au descoperit în Munții Vlădeasa și dintre care o parte se află chiar pe teritoriul comunei Săcuieu. Potențialul speoturistic din Vădeasa nu este însă suficient valorificat.

Ponoarele - Ponoarele sunt obiective turistice inedite, ce apar în zonele carstificate unde reţelele hidrografice de suprafaţă se dezorganizează şi sunt captate în subteran. Astfel de ponoare apar în primul rând în zona Văii Seci din Masivul Vlădeasa unde Pârâul Muntelui pătrunde în endocarst  prin ponorul Peşterii cu Spinare.

Cascada Valea Răcadului - O cădere de apă superbă pe una din cele mai frumoase văi din împrejurimile Săcuieului, pe râul Răcad, la granița dintre Săcuieu și Rogojel.

Piatra Bănișorului - Piatra din „Dealul Bănişorului” care atestă purtarea unor lupte de către oastea lui Avram Iancu pe aceste meleaguri şi Crucea de pe „Piatra Bănişorului” ridicată în memoria eroilor din localitatea Vişagu.

Monumentul eroilor căzuți în Al Doilea Război Mondial din Săcuieu

Bisericile ortodoxe din Săcuieu, Rogojel - În vechime, dată fiind răspândirea pe o suprafaţă însemnată a aşezărilor umane, locuitorii se adunau pentru rugăciune într-un loc ce se numea “Dâmbul bisericii” –  “Rogo Deo” – “Rugăciune către Domnul”, pe vremea când nu aveau nici măcar biserică… De aici provine şi numele satului. Prima biserică din lemn s-a ridicat între 1712-1715.

Comentarii Facebook