Sambata 21 Decembrie

Paralela 45, la 30 de ani de activitate: Agenția anunță o nouă destinație cu zbor direct din Cluj-Napoca


Agenția de turism Paralela 45, una dintre cele mai de succes și longevive companii românești din sectorul său, aniversează anul viitor 30 de ani de activitate. Această ”treaptă” a fost marcată printr-o reuniune, ce a devenit deja tradiție anuală, în care membrii echipelor din toată țara analizează rezultatele sezonului proaspăt încheiat.

Proprietarul Paralela 45, Alin Burcea, a explicat că viziunea companiei pe care a înființat-o este de a-și trata clienții cu respect și onestitate, încercând să le ofere servicii de cea mai bună calitate, fără a apela la strategii de marketing cu ”vacanțe la 1 euro”.

Paralela 45 împlinește 30 de ani, anul viitor, într-o Românie care ne-a oferit numai experiențe de neuitat, de toate felurile. Am încercat să fim cât mai serioși posibil și să nu ne mințim clienții. La noi nu veți găsi marketing cu vacanțe de un euro, pentru că dacă nu tratezi oamenii corect, nu vin la tine. În al doilea rând, noi avem nevoie de oameni care să revină. Noi trebuie să tratăm oamenii cu respect, spunându-le adevărul, pentru că nu poți să îi spui clientului că e un hotel de cinci stele și el să fie de patru. Nu poți să le spui seniorilor că îi duci în oraș, dar de fapt îi duci la 20 de kilometri de oraș”, a declarat, miercuri, CEO-ul Paralela 45, Alin Burcea, în cadrul unei conferințe de presă organizate la hotelul Kaya Palazzo Golf Resort, din Antalya.

În ceea ce privește activitatea din anul 2019, Turcia (Antalya, Alanya și Bodrum) a avut cel mai mare succes, cu o pondere de 42% din totalul destinațiilor charter. Astfel, în 2019, peste 25.000 de clienți Paralela 45 au mers în vacanță în Turcia, o creștere cu aproximativ 28% față de 2018 (ca număr de turiști).

La nivel național, Antalya rămâne una dintre cele mai populare destinații pentru turiștii români, doar în anul 2019 agențiile din România trimițând un număr de 243.280 de turiști în această regiune. Astfel, țara noastră este pe locul 7 ca și număr de turiști în Antalya, fiind depășiți doar de țări precum Germania, Marea Britanie sau Rusia. Paralela 45 a avut în acest an 19 curse charter săptămânale spre Antalya, cu plecări din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Târgu Mureș, Oradea, Arad, Suceava, Bacău și Baia Mare.

Grecia a fost o altă destinație de succes în sezonul 2019. Cursele charter Paralela 45 spre cele șapte insule au avut un grad mediu de ocupare de 95%, transportând în vacanță peste 12.000 de turiști în această vară.

De asemenea, un număr de peste 6.000 de turiști au optat pentru sejururi în Spania (Costa Brava, Costa Blanca, Costa del Sol, Mallorca și Tenerife), cu plecare din București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Astfel, gradul mediu de ocupare a fost de aproximativ 98%.

Cursele pentru Italia au avut un grad de ocupare de 96% în vara anului 2019 (Sicilia din București și Rimini din Cluj-Napoca), în timp ce zborurile spre Cipru de Nord și Cipru de Sud, cu plecări săptămânale din București, Cluj-Napoca și Iași, au înregistrat un grad de ocupare de 97%.

Cu toate că sezonul de vară s-a încheiat, touroperatorul are pregătite și numeroase oferte pentru sezonul de toamnă/iarnă. Astfel Paralela 45 a lansat o serie programe pentru Maldive, Mauritius, Seychelles, Bali şi Oman. Aceste pachete includ zboruri, cazare, masă, transferuri si sunt disponibile de la finalul lunii septembrie şi până în iunie, ori septembrie anul următor. O vacanță exotică de 7 nopti, în destinații precum Dubai sau Seychelles,  pornește de la 1.200 de euro/persoană.

Decembrie este luna Crăciunului, iar agenția lansează și charterul de Laponia, cu oferte de vacanță pentru familii cu copii care își doresc să mea vacanțelor familiilor cu copii care vor să îl vadă pe Moș Crăciun și să viziteze Santa Park. Acesta este al patrulea an consecutiv în care Paralela 45 lansează charterul spre Țara lui Moș Crăciun, iar un sejur de cinci zile, cu zbor operat de compania Tarom, cazare la hotel de patru stele, transferuri, taxe de aeroport, porneşte de la 1.990 de euro/adult şi de la 1.661 de euro/copil. De asemenea, în acest preț sunt incluse excursii la casa lui Mos Crăciun, safari cu husky și o excursie la Rovaniemi.

Noutăți pentru clujeni în sezonul 2020

Pentru anul viitor, Paralela 45 aduce la Cluj o nouă destinație, cu zboruri regulate de pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca. Mai exact, este vorba despre sejururi în Bodrum.

Aceasta este singura din Cluj (n.red. cursă către Bodrum), pentru că, în general, noi touroperatorii încercăm să punem destinații pe care le avem numai noi, ca să nu ne tot concurăm și eu cred că va merge, pentru că e Cluj. Clujul este capitala Transilvaniei. Clujul singur poate să umple un avion, dar noi cum avem agenții mai peste tot, vom reuși să umplem o cursă regulată”, a mai spus patronul Paralela 45.

De asemenea, pentru prima dată după 1990, anul viitor Paralela 45 va opera un charter din Constanța cu destinația Antalya. Celelalte zboruri spre Antalya sunt programate din Bucureşti, Cluj-Napoca, Arad, Timişoara, Oradea, Baia Mare, Târgu Mureş, Suceava, Iași și Bacău.

Mai mult, touroperatorul a scos deja la vânzare numeroase oferte de sejururi pentru sezonul 2020 la prețuri speciale, de Early Booking. 

Despre Paralela 45

Paralela 45 a fost înființată în aprilie 1990, fiind una dintre primele trei agenții private din România, oferindu-le turiștilor, an de an, o ofertă diversificată de vacanțe pe toate continentele, de la zboruri charter în Turcia, Grecia, Spania, Italia, Portugalia, Tunisia și Egipt, peste 180 de circuite culturale şi istorice anual, programe pentru seniori, croaziere, vacanţe tailor made la programe de business travel.

Turoperatorul are o rețea de 50 de agenții proprii și francizate, în întreaga țară, fiind cea mai extinsă rețea cu proprietar român. Cele mai recente agenții au fost deschise în această toamnă la București (Bulevardul Magheru), la Focșani și la Miercurea Ciuc.

Paralela 45 estimează că va încheia anul 2019 cu un rulaj de 70 de milioane de euro, în creștere cu 20% față de anul trecut.

Pentru mai multe informații și oferta completă a sejururilor din sezonul 2020, dar și cele de toamnă/iarnă, consultați site-ul Paralela 45.




Comentarii Facebook