Duminica 22 Decembrie

Pericol uriaș pentru turiștii care folosesc un aparat banal în hoteluri. Avertismentul experţilor: „Este un pericol biologic”


Potrivit experților, există un aparat banal pe care nu ar trebui să-l folosești niciodată atunci când te cazezi într-o cameră de hotel. Când spui concediu sau vacanță te gândești automat la confort şi răsfăț la cote maxime, mai ales atunci când te cazezi la un hotel. Ceea ce nu ştim însă, este că anumite dotări banale prezente în camere pot fi un adevărat pericol biologic.

La prima vedere acest aparat pare indispensabil şi nu ar putea fi nimic în neregulă cu el. La o analiză mai amănunțită însă ne putem da seama că acest aparat poate fi un pericol biologic pentru simplu faptul că nu este suficient de bine curățat. Mai exact, spun experții, aparatele utilizate de turişti pentru a prepara cafeaua, în camerele de hotel, sunt ticsite cu bacterii.

O dovadă sunt analizele efectuate de specialiștii de la Universitatea din Valencia care au luat mostre din 9 aparate pentru prepararea cafelei care fuseseră folosite timp de un an în hoteluri.

Rezultatele au evidențiat prezența unor comunități variate de bacterii în toate aparatele studiate”, au scris autorii studiului, precizând că au identificat de la 35 la 67 de germeni în fiecare – cantitate descrisă ca „de la moderată la puternic abundentă” – inclusiv unii asociați cu infecții urinare și pneumonie, după cum a informat revista Travel & Leisure, potrivit bestlifeonline.com.

Mai mult, cercetătorii atrag atenția că igienizarea cafetierei este neglijată și la birou, dar și acasă. Toate aparatele necesită întreținere şi curățare periodică, inclusiv cu oțet, pentru a îndepărta mucegaiul și bacteriile.

În studiile de trasabilitate a răspândirii virusului, am aflat că mânerul cănii cu cafea de la bufetul oferit în pauză la diferite evenimente este unul din primele articole contaminate”, a spus pentru revista Smarter Travel dr. Charles Gerba, Ph.D., profesor de microbiologie și științele mediului la University of Arizona.

De asemenea, mai spun experții: rezultatele mai arată, pentru prima oară, că „filtrarea cafelei în aparatele standard cu capsule oferă condiții bune pentru înmulțirea bacteriilor”. În acest context, o opțiune mai sănătoasă ar fi să comandați cafeaua prin serviciul de „room service” sau la o cafenea în apropiere.

Comentarii Facebook