Duminica 22 Decembrie

Povestea ”Fagului fermecat” din Ardeal, care își pierde frunzele numai primăvara. I se mai spune ”Fagul Împăratului” - FOTO


Un arbore de legendă din Munţii Apuseni, aflat pe drumul dintre Baia de Arieş şi Câmpeni, este cunoscut sub numele de ”Fagul fermecat” sau ”Fagul Împăratului”. Acesta poate fi văzut de pe Drumul Naţional 75, pe un vârf de deal, în dreptul satului Muncelu.

La celebrul fag se ajunge parcurgând un drum prin pădure pe o potecă ce este folosită şi astăzi de oamenii locurilor. Coama copacului este de o frumuseţe imperială, nu degeaba este denumit Fagul Împăratului. Bătrânii locului spun că pomul ar avea peste 500 de ani. Prezintă un frunziş frunziş care se usucă, dar rămâne pe arbori în timpul iernii. Frunzele iau toamna o culoare brună-maronie şi rămân pe copac până primăvara şi cad doar când apar noile frunze.

Legenda afirmă că aici s-ar fi întâlnit „Crăișorul Munților” Avram Iancu cu împăratul austriac Franz Josef, pentru a negocia un pact, de unde ar proveni şi denumirea de Fag al Împăratului. Legenda nu ar avea, însă, corespondent în realitate, Avram Iancu refuzând să-l întâlnească pe Împăratul Austro-Ungar în 1852, pe când acesta sosise în Ţara Moţilor.   

Fagul din Muscelu a ajuns la dimensiuni impresionante, iar batranii satului spun că are 500 de ani.

Fagul Împăratului sau Pomul Fermecat are o scorbură mare in care exista un izvor despre care localnicii credeau ca e tamaduitor.

Este considerat copac "fermecat" deoarece frunzele uscate nu i se desprind iarna de ramuri, coroana copacului fiind astfel brun maronie.

Potrivit legendei, aici s-ar fi intalnit Avram Iancu cu Împăratul Franz Iosef. ”Se spune că pe la anul 1850, dupa ce marele seism social de la 1848 s-a liniştit, pe Valea Arieşului a venit împăratul de la Viena, vroind să-I liniştească pe moţi şi să se întâlnească cu Avram Iancu. În drum spre Câmpeni, se zice că Împaratu ar fi poposit la umbră falnicului copac. În timp ce se odihnea la umbra deasă, aude un cântec de fluier, pe partea cealaltă a Arieşului. Împăratul întreabă un călător, «cine cântă atât de frumos din fluier?». Călătorul îi spune că e Avram Iancu. Auzind aceasta, împăratul numaidecât îşi trimite pe unul dintre oamenii săi, să-l cheme pe Craiul Moţilor, la o întâlnire cu Măria Sa. Când solul împăratului ajunge la Avram Iancu şi îi spune pentru ce a fost trimis, Iancu îi răspunde:  «Spune-i stăpânului tău, că un nebun cu un mincinos, nu pot stă de vorba!»”.

286624749_23850624618880729_5310008585653709813_n.jpg

97136626_3256506177707161_8625662397710860288_n (1).jpg

O altă legendă spune că ar fi existat un drum care trecea munţii, unde s-ar fi oprit un călugăr să se odihnească şi să-şi potolească setea, deoarece în apropiere este şi un izvor. Călugărul ar fi binecuvântat locul respectiv, unde, ca din senin, după un timp, a răsărit fagul fermecat ce dăinuie în timp de sute de ani, iar despre izvorul ce se află la poalele copacului se spune că ar fi unul tămăduitor.

collage.png

Foto: Descoperă Munții Noștri

Dacă v-a plăcut materialul și doriți să susțineți turismul din Ardeal, puteți distribui postarea pe Facebook sau Whatsapp. Turismul românesc are nevoie de susținere și poate crește frumos!

Comentarii Facebook