Puțini știu că în urmă cu 72 de ani orașul Ștei din județul Bihor nici măcar nu exista. Era numai un sat cu aproximativ 200 de locuitori. 

Totul s-a schimbat aproape peste noapte când rușii  au început să exploateze uraniul din mina Băița şi să pună bazele orașului Ştei, în perioada 1952 - 1956, lângă satul cu același nume, după un proiect realizat de un arhitect din Moscova. 

Totul a început într-o dimineață din anul 1952, când toboșarul satului avea să facă unul dintre cele mai importante anunțuri de până atunci: săteni să meargă repede să își strângă recoltele pentru că în satul lor se va construi un oraș. 

„A venit rușii cât frunza și iarba. Și au început să coboare din tren, și-au coborât și tot au coborât… până ne-am săturat noi să stăm și să ne tot uităm după ei. Au descărcat scânduri și materiale de construcție pe care le-au cărat la marginea grădinilor cu varză”, arată o mărturie a unui bărbat care a asistat la venirea rușilor în toamna anului 1952.

Până în 1956 micul sat cu nici 200 de case a fost transformat într-un adevărat oraș cu 25.000 de locuitori. Au fost ridicate zeci de blocuri și barăci de locuit, un palat administrativ, cinci cinematografe, trei ringuri de dans, două școli, o baza sportivă, restaurant și magazine.

Prosperitatea orașului a fost legată de exploatarea intensă a uraniului din mina Băița. Exploatarea a durat aproximativ 10 ani, timp în care a fost extrasă o cantitate 300.000 de tone de uraniu care a fost transportat în fosta URSS  în contul „despăgubirilor de război”. După ce rușii au considerat că datora a fost achitată, și-au făcut bagajele și au plecat din Munții Apuseni. 

La sfârșitul anilor ’70, Ilie Verdeț, premier la vremea respectivă, afirma următoarele: „Dacă am fi vândut uraniul de la Ștei, România ar fi avut șoselele pavate cu dolari”. 

După Revoluție, mina a fost închisă fiind declarată nerentabilă.