Duminica 22 Decembrie

Prețuri nebune pe litoralul românesc! Pe unele plaje plăteşti şi dacă stai pe cearşaf: „200 de lei pe zi, să-i decurajăm”


Litoralul românesc a devenit scena unor prețuri exorbitante, unde turiștii ajung să plătească sume amețitoare chiar și pentru a-și așeza cearșaful pe nisip. Tot mai mulţi români iau în considerare deja pentru anul viitor destinaţii din afara ţării, unde preţurile sunt mult mai decente.

Cei care aleg să meargă în concediul de vară pe litoral o fac pentru că vor să se bucure de plajă şi de apa mării. Pentru un pic de umbră, totuşi, unii optează pentru baldachin, alţii pentru şezlong, dar sunt şi mulţi dintre cei care preferă „stilul clasic” adică să stea la soare întinşi pe cearşaful adus de acasă.

Numai că pe unele plaje private şi acesta se plăteşte, iar faptul că trebuie să plătească pentru un petic de nisip îi nemulţumeşte pe mulţi turişti. Este cazul unei plaje aflate în administrarea unui operator privat din Mamaia, care nu numai că are tarife mai mari decât în străinătate pentru serviciile sale, ci, în plus, percepe taxă şi pentru amplasarea cearşafului şi a stabilit şi un program de stat pe plajă, de la ora 8.30 la ora 20.00.

Aici, turiştii plătesc, ca la stadion sau la teatru, în funcţie de poziţia pe care o aleg pe plajă, rândul 1, 2 sau 3 de şezlonguri ori cu cearceaful sau prosopul în fața primului rând de șezlonguri, chiar la malul mării, acesta fiind cel mai scump loc:

  • Rândul 1 – două șezlonguri +umbrelă – costă 150 de lei/zi
  • Rândul 2 – două șezlonguri + umbrelă – costă 120 de lei/zi
  • Rândul 3 – două șezlonguri + umbrelă –  costă 100 de lei/ zi
  • Loc cearșaf în fața rândului 1 (1.4 x 2 m)- 200 de lei/zi.

Reprezentanţii complexului din Mamaia au explicat de ce percep taxă pentru ceaşafurile de pe plajă.

„Plaja şi restaurantul complexului sunt destinate exclusiv rezidenţilor şi invitaţilor acestora. Tariful solicitat pentru amplasarea cearşafurilor în alte zone decât cea alocată acestora este menit să descurajeze comportamentul clienţilor din afara complexului care se aşează cu cearşaful în faţa primului rând de umbrele, nu în zona alocată acestora, conform legii”, au explicat ei pentru Ziare.com.

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România a iniţiat o campanie şi va urmări modul în care sunt sau nu respectate drepturile turiştilor care au ales să-şi petreacă vara pe malul Mării Negre. 

„Senzații tari pe litoralul românesc! 200 de lei trebuie să scoată din buzunar acei turiști care vor să facă plajă pe cearșaful așezat pe pat de scoici concasate! «Plaja este domeniu public! Cunoaște-ți drepturile!» – campania națională de informare și educare a consumatorilor organizată de Asociația Pro Consumatori, ediția a V-a!”, este mesajul acestei campanii.

Comentarii Facebook