Vineri 22 Noiembrie

Primarul din Santorini, mesaj către turiștii români


Primarul din Santorini, Antonis Sigalas, crede că numărul turiștilor în acest sezon se va reduce cu un sfert față de 2019, dar că această scădere va fi recuperată prin creşterea numărului de înnoptări pe turist, pe fondul circulaţiei mai restrânse.

Turiștii români sunt așteptați pentru că insula nu mai este atât de aglomerată ca în trecut. 

Anul trecut, au fost în Santorini două milioane de turişti care au stat în jur de trei nopţi pe insulă. Anul acesta, din cauza situaţiei, turiştii călătoresc cu restricţii şi când vor veni pe insulă vor sta 7-8 zile”, a declarat Sigalas, într-o întâlnire cu jurnaliştii români, scrie Agerpres.

Anul trecut numărul turiştilor care au vizitat insula s-a ridicat la 3 milioane, însă o treime au reprezentat-o cei care au venit în croazieră.

Pentru că anul acesta croazierele nu vor mai avea loc, au fost interzise, se va ajunge la 500.000 de turişti, adică la un sfert din ce a fost", a explicat acesta.

Fiecare client este separat cu adevărat de altul. Check-in-ul şi check-out-ul se pot face în cameră. Micul dejun se poate servi fără nicio problemă. Noi ne protejăm vizitatorii, suntem foarte atenţi, este dezinfectant peste tot, folosim masca, menţinem distanţa, deci toate măsurile sunt aplicate aici. Nu ne este frică şi trebuie să înţelegem că din martie şi până azi nu am avut niciun caz de coronavirus aici, în Santorini. Toată lumea a trebuit să înveţe ce trebuie să facă, cum să servească, astfel încât să fie în siguranţă, atât ei, cât şi clienţii. Spitalul din Santorini este foarte bun şi, de asemenea, fiecare hotel are un doctor special pentru asta. Existăm şi un hotel special pentru cazurile de Covid-19 depistate, cu 30-35 de camere”, a arătat oficialul.

Am făcut în jur de 150 de teste pe zi. Depinde de câţi oameni vin, câte zboruri avem. Astăzi avem în jur de 10 zboruri/zi din afara Greciei. Pentru că avem în jur de 1.500 de turişti în fiecare zi care vin cu chartere, noi facem 10% teste. Până acum, nu am avut nicio problemă. Dacă vor fi probleme, suntem pregătiţi. Suntem foarte bine organizaţi pentru orice", a afirmat el.

Nu putem închide insula. Ne aşteptăm la o scădere considerabilă (a numărului de turişti - n. r.). Aici este Volcano View Hotel. Noi a trebuit să începem de la zero. Am pierdut sezonul. Deci, trebuie să luăm în calcul trei lucruri: trebuie să deschidem pentru că Volcano View Hotel are un nume, este un brand. Dacă va fi închis un an, va trebuie să o ia de la capăt, ceea ce va însemna o mare problemă. În al doilea rând, noi avem pierderi oricum. Deci, dacă deschidem, oamenii lucrează - este foarte important, pentru că este o afacere, nu doar o clădire, sunt oameni în interior. În al treilea rând, dacă hotelul va fi închis, va pierde 100%. Dacă va fi deschis, poate pierde 70% sau 40% sau 20% sau nimic şi oricât de puţin este mai bine decât deloc", a mai spus Sigalas.

Comentarii Facebook