Duminica 22 Decembrie

Priveliști care taie respirația, aproape de Cluj: De ce NU trebuie să te oprești doar la Cascada Vălul Miresei/Spectacolul naturii de la Pietrele Albe!


Obosiți de agitația urbană, odată cu venirea zilelor senine de primăvară clujenii explorează spectacolul naturii din Munții Apuseni. Mulți turiști ajung la cascada Vălul Miresei, care se află la aproape două ore de Cluj, însă din păcate se opresc acolo, înghesuiți pe podul de la „poalele” sale, fără să știe că puțin mai sus o priveliște de vis îi așteaptă la Circuitul Pietrelor Albe. 

Pietrele Albe reprezintă un complex calcaros situat în arealul localităţilor Răchiţele şi Săcuieu, în sudul Masivului Vlădeasa, pe versantul stâng al Văii Seci. În cadrul acestora se regăsesc o mulţime de peşteri, avene şi pereţi verticali, fiind unul dintre locurile cele mai vizitate de pasionaţii sporturilor de stâncă: alpinism şi escaladă, altitudinea culminând în Vf. Piatra Grăitoare (1557 m).

Dar lăsând la o parte detaliile geologice ale acestei zone, vă lăsăm aici câteva poze făcute pe traseu. 

t4.jpeg

Din­spre Cas­cada Răchi­țele continuându-ne dru­mul pe lângă cas­cadă, pe o potecă mar­cată cu punct albas­tru, putem ajunge într-o oră (3–4 km) la Pie­trele Albe. Aces­tea sunt nişte stânci cal­ca­roase, a căror culoare albă este şi mai con­tras­tantă prin ver­dele pădu­ri­lor de brazi. Traseul este perfect pentru cei care vor să se bucure de puncte de belvedere care oferă panorame deosebite, fără să depună un efort prea mare. Dificultatea traseului este considerată moderată, cu unele porțiuni mai abrupte sau mai dificile, care necesită atenție sporită.

t2.jpeg

Cum se ajunge la Pietrele Albe, din Cluj?

Dacă ești din Cluj și vrei să faci Circuitul Pietrelor Albe, setează ca punct de destinație Cascada Vălul Miresei. Atenție însă, noi îți recomandăm să faci drumul către cascadă prin Mănăstireni ca să nu mai mergi până la Huedin. Nu vei regreta! Drumul este foarte bun, iar Clujul rural te poate surprinde cu casele sale tradiționale ce par desprinse din basme, localități traversate de pârâiașe în care timpul pare să fi stat în loc.

t3.jpeg

În zona cascadei mașina trebuie să o parcați înainte să înceapă drumul forestier, sunt locuri pentru parcare special amenajate de cei care dețin pensiuni în zonă, prețul parcării fiind de 10 lei. De aici se merge pe jos către cascadă și apoi mai departe pe traseul către Pietrele Albe.

De la cascada Vălul Miresei porniți pe traseul „punct albastru” și mergeți aproximativ 1 oră până la intersecția de unde începe urcarea către Pietrele Albe. Traseul poate fi făcut sub formă de circuit, iar marcajul de urmărit este punct galben. 

t1.jpeg

Ca timp de parcurgere a traseului durează cam așa:

  • 1 oră de la cascadă până la punctul de intrare pe traseul Pietrele Albe
  • aproximativ 1:30 – 2 ore cu pauze urcarea până sus la pietre
  • întregul circuit aproximativ 3-4 ore

t7.jpeg

Comentarii Facebook