Duminica 22 Decembrie

Replica patronului agenţiei de turism care a abandonat 70 de români în Turcia: ”Petrolul se mai scumpeşte…”


Mulți români au tras lozul necâștigător când au cumpărat o vacanță în Turcia. 

După ce zborul a decolat, patronul a anunţat pe reţelele de socializare că este în incapacitate de plată. Oamenii, care au plătit mii de euro, au aterizat în Turcia fără cazare şi zbor de întoarcere.

Când au aflat minunea, turiștii nu au mai putut face nimic, pentru că erau deja în Turcia, duși de agenţia de turism Soley Tour. Acum, ei trebuie să găsească o alternativă să se întoarcă în România pentru că agenţia nu are bani nici să-i despăgubească, nici să le plătească drumul spre casă.

Ca să îi aducă înapoi în ţară, celelalte agenţii de turism s-au mobilizat şi au oferit zboruri gratuite celor afectaţi, iar Ministerul Turismului a luat legătura cu Consulatul.

Alin Burcea, prim-vicepreşedinte ANAT: ”Practic, partea de întoarcere în România este rezolvată fără cost. Am apelat la colegii noştri din ANAT şi fiecare a dat câte locuri a putut astfel încât să îi repatriem pe toţi”.

Tudoriţa Lungu, secretar de stat Ministerul Turismlui, a verificat agenția țepară: ”Ce am descoperit... că nu ne răspunde nimeni. La sediul social nu era nimeni, la sediul agenţiei nu era nimeni, la telefon nu răspunde nimeni”.

Patronul agenției care a înșelat turiștii este Erdinc Adali. ”Eu sunt în Turcia, mă întorc miercuri dimineaţă. Am venit cu speranţa că poate rezolv înainte să se întâmple ce se întâmplă.

Veniturile nu acopereau cheltuielile şi contextul de aşa natură nu am mai putut onora rezervările. Ştiţi că petrolul se mai scumpeşte şi este un flux… ăsta e un motiv”.

El a spus că nu poate despăgubi pe nimeni. ”Eu nu pot să despăgubesc, tot ce am avut am băgat acolo”.

În România sunt sute de oameni care şi-au luat vacanţe până la jumătatea toamnei şi acum au rămas cu banii daţi şi concediul ratat.

Tudoriţa Lungu, secretar de stat Ministerul Turismului: “Nu avem vreo îngrijorare că românii care şi-au plătit sejurul nu au de unde să-şi recupereze sumele. Se înscriu la masa credală păgubiţii şi apelează la această formă de garantare”.

Sursa: observatornews.ro

Comentarii Facebook