Satul din Ardeal de o frumusețe covârșitoare. Este puțin cunoscut, fiind adăpostit de munții transilvăneni, însă are o moștenire culturală deosebită
Sibiel este unul dintre cele 18 sate tradiționale din Mărginimea Sibiului care păstrează o moștenire culturală, arhitecturală și istorică deosebită. Este situat la 24 km de Sibiu și este de o frumusețe deosebită, deoarece este împrejmuit de munți.
Sibielul apare pentru prima dată în documentele vremii în secolul al IV-lea, fiind atestat documentar în anul 1384. Satul a evoluat continuu în decursul istoriei, ajungând astăzi un sat emblematic de referință în Mărginimea Sibiului, cu oameni gospodari și mândri ce au reușit să ducă și peste hotarele României tradițiile, datinile, obiceiurile și bucatele românești.
Cu o populaţie de circa 450 de locuitori, satul face parte din cele 18 localități care compun renumita zonă numită Mărginimea Sibiului. Satul a fost identificat de unii cercetători drept castrul Salgo, atestat din 1322.
Povestea Sibielului este învăluită în mister, bătrânii satului povestind despre vremurile în care acolo ar fi trăit uriași, care ar fi ascuns comori de care chiar și Decebal și Traian s-ar fi temut.
Drumurile pietruite, casele de-a lungul râului, tradiționale și rustice, fac ca această așezare să fie una dintre cele mai pitorești zone din România.
Satul este înconjurat de peisaje frumoase, iar turiștii vor fi fermecați de simplitatea și ospitalitatea localnicilor, de tradițiile și cultura autentică românească vizibile peste tot. Turiștii pot vedea frumusețea obiceiurilor străvechi, pot simți ritmul sătenilor și pot gusta farmecul evenimentelor și ritualurilor religioase din sat.
În Sibiel multe meșteșuguri au fost transmise generațiilor viitoare: fierar, potcovar, tâmplar, cojocar, țesător, țesut manual de lână, fabricarea brânzeturilor, pictura pe sticlă sau țesutul.
Principalele atracții ale Sibielului sunt: Muzeul de Icoane din Sticlă „Preot Zosim Oancea” care găzduiește cele mai mari icoane pictate pe sticlă din Transilvania (secolele XVIII-XIX), unice în Europa cu peste 700 de exponate și Biserica „Sfânta Treime” din secolul XVIII cu picturi de interior și valoroase icoane pe sticlă și lemn.
Dacă doriți să descoperiți un sat tipic ardelenesc, sau sa redescoperiți universul nostalgic al țăranului român, unde natura, tradițiile, cultura și ospitalitaea localnicilor se îmbină într-un mod deosebit de armonios, atunci Sibielul este locul potrivit.
De la pensiuni moderne, la cele rustice, există foarte multe opțiuni de cazare, care acoperă nevoile oricărui tip de turist. Prețurile sunt, de asemenea, pentru buzunarele tuturor, cazările pentru o noapte începând de la prețuri de aproximativ 150 de lei.
Foto: Prof Țetcu Mircea Rareș (Cluj)
6 Comentarii
Munții "Transivăneni" sînt pentru IDIOȚI INCULȚI ca autorul articolului
. .
@S-68: Foarte advarat. "ABLAS ROMANA". Cam cat mai este kg la articolele de kk@. Vreau sa comand unul pentru aleșii neamului
@S-68: așa-i, boulea!
@“sint”: sunt e pentru ăștia TRENDY ca tine .
Pentru mine â din a va fi numai pentru ROMÂNIA și restul cuvintelor IMPORTANTE . Dar ...vai ...vai