Numele satului a fost dat prin secolul XV când din apropiata localitate Tălmaciu au fost izgonite familiile de români de către saşii nou sosiţi. Românii şi-au întemeiat o nouă aşezare pe care au numit-o „Tălmăcel”.

Legendele spun că, mai întâi românii s-au stabilit în zona cunoscută azi sub numele de „La Lac”. Aici ar fi existat la început o mică biserică înconjurată de câteva căsuţe; după o ploaie năpraznică bisericuţa şi gospodăriile au fost luate de ape. Pe acel loc s-a format un lac despre care localnicii spun că ar fi blestemat.

Locuitorii din Tălmăcel s-au ocupat cu creşterea animalelor dar şi cu agricultura, dulgheritul şi construcţiile. Aceştia sunt vestiţi constructori de poduri. De fapt, între anii 1922-1926 au construit nu mai puţin de opt poduri peste cele trei pârâuri ce străbat satul.

Tălmăcelul se remarcă prin arhitectura tradiţională a caselor, străduţe înguste tipice localităţilor de munte, tradiţii bine păstrate şi mai presus de orice, obiceiul Udatul Ionilor, unic în aceste zone.

Udatul Ionilor

„Udatul Ionilor” este un obicei păstrat din străbuni la Tălmăcel şi care se sărbătoreşte în continuare an de an.

În ziua Sf. Ioan Botezătorul întregul sat vuieşte a sărbătoare. După slujba religioasă, porneşte spre râu alaiul format din: feciori călare ce poartă steaguri tricolore, copii şi juni îmbrăcaţi tradiţional, un car alegoric tras de boi împodobiţi cu ţesături şi mărgele şi măgăruşii cu moşul şi baba din paie.

Ajunşi la râu, pe versuri tradiţionale, junii îi udă rând pe rând pe toţi ce poartă numele de „Ion”. Şi pentru a uita de gerul de afară, Ionii udaţi sunt răsplătiţi cu colaci, vin şi ţuică. Sărbătoarea continuă apoi  pe uliţele strâmte ale satului cu dansuri şi cântece specifice locului.

Udatul Ionilor a devenit o sărbătoare cu adevărat spectaculoasă care transmite un strop din veselia şi emoţia întregului sat.

Obiective turistice

Cetatea de la Tălmaciu este la un km distanță de Tălmăcel.

Pe dealul La Ruine se găsesc zidurile unei foste cetăţi medievale. În secolul XIV, locuitorii din zonă se mândreau cu cea mai mare cetate din Transilvania. Aceasta avea rol de punct de observaţiei a Trecătoarei de pe Valea Oltului şi a drumurilor comerciale ce intrau în Transilvania. La scurt timp, cetatea şi-a pierdut din măreţie, astăzi mai putem admira doar ruinele acesteia.

În sat se remarcă vechea biserică cu a sa legendă atât de frumoasă, iar dacă sunteţi interesaţi de viaţa locuitorilor din zonă vizitaţi muzeul etnografic.

Credit FOTO COVER: Petre Dadu