Stațiunea turistică Săcuieu concurează pentru titlul de destinația anului 2023.

”Stațiunea turistică Săcuieu reprezintă Județul Cluj în competiția pentru destinația anului 2023. Haideți sa-i ajutăm cu un vot la link-ul http://www.destinatiaanului.ro/voteaza-destinatia-2023/

Pun câteva fotografii cu zona ca să vă ajute să vă convingeți că merită pe deplin votul”, a scris arhitectul-șef al județului Cluj, Claudiu Salanță.

Comuna Săcuieu este situată în partea de vest a județului Cluj, în masivul Vlădeasa, care face parte din teritoriul Parcului Natural Munții Apuseni.

Zona agromontană Săcuieu-Vlădeasa se află la 76 km vest de Cluj-Napoca, 22 km de Huedin și la 10 km de calea ferată, respectiv șoseaua internațională E60.

Comuna Săcuieu este situată la o altitudine medie de 700 m.

Un colţişor de Rai, numit SĂCUIEU!

Pentru cei care n-au ajuns vreodată în comuna Săcuieu de la poalele masivului Vlădeasa din Apuseni, sintagma ce-am folosit-o ar putea părea exagerată, dar vă asigur că este doar adevărul – nedescoperit şi mai ales, nevalorificat îndeajuns – asupra frumuseţii acestor meleaguri şi al potenţialului pe care-l deţin.

Aşezată în vestul judeţului Cluj, la poalele masivului Vlădeasa (parte din teritoriul cuprins în Parcul Naţional Munţii Apuseni), comuna Săcuieu este “creuzetul în care ne-am dospit neamul veacuri bune”, constituind în istorie “sâmbure «tare»” de românism” în  a cărui “coajă”, bine închegată “nu a încăput nici urmă de naţionalism ieftin”. Prin pădurile de pe teritoriul comunei s-au desfăşurat multe dintre bătăliile lui Avram Iancu; mulţi săteni au fost înrolaţi în armata lui. “Aici erau acei Potrești care s-au dus în secolul al XVII-lea până în Moldova, să aducă vestita Cazanie a mitropolitului Varlaam, să fie carte de învățătură în românește. Aceasta este și prima atestare documentară a numelui Potra”, spune Victor Potra, nepotul regretatului Prof.Dr.Doc. George Potra, personalitate culturală de referinţă și fiu al Săcuieului.

Vechimea aşezărilor omeneşti din această parte a Transilvaniei ne duce în istorie până hăt, departe, în paleolitic, invazia ungurilor de mai târziu nereuşind – în ciuda maghiarizării numelui centrului de comună, Săcuieu (în anul 1461 Zekelyo, în anul 1475 Zekelwelyo, în 1477 Zekel Jo, în 1733 Bekuly – Szekuly, în 1750 Szekelyó, în 1805 Szekello, în 1850 Székelyá iar în 1854 Szekelyó, Secuiu) să spulbere comunitatea din vatra ei străbună, în exclusivitate românească, aşa cum s-au dovedit a fi precum şi comunităţile vecine din Mănăştur şi Călăţele. Nu se poate asocia această denumire cu un toponimic venit de la numele unui popor (szekely=secui), exclus, pentru că aici nu a fost nici picior de secui vreodată, populaţia fiind de veacuri pur românească. O ipoteză pe deplin agreată asupra denumirii localităţii este provenienţa ei de la Valea Seacă, Secu, de la râul care brăzdează mijlocul ei, izvorât dintr-o bulboană care la un  moment dat dispare în pământ, apoi după câţiva kilometri parcurşi în subteran revine la suprafaţă, adună de pe versanţii dealurilor şi munţilor printre care trece o mulţime de  afluenţi, râuleţe limpezi şi repezi, ca apoi, la Bologa să-şi contopească apele cu cele ale Crişului Repede. Cert este faptul că această comună, incluzând alături de satul de pe “Valea Seacă”, Săcuieu, cele două localităţi cu “rădăcini” bine înfipte în coastele Vlădesei – Rogojel şi Vişag – se năştea în peisajul mioritic acum nici nu se ştie câte veacuri, iar străbunilor noştri li se măsoară vârsta în milenii… Şi câte legende nu sunt cu şi despre oamenii acestor locuri, câte tradiţii şi obiceiuri  nu s-au născut aici, însă toate vor fi făcute cunoscute la timpul potrivit!

Foto: Biserica ortodoxă

Dar revenind la contemporaneitate, noi, cei care vieţuim pe acest meleag binecuvântat, care îi respectăm şi iubim frumuseţile şi trăinicia ne dorim să nu lăsăm ca să ajungă doar un banal “capăt de timp”, pentru că a venit vremea în care să-l facem cunoscut semenilor noştri, să-i scoatem la iveală frumuseţile şi valorile materiale, spirituale şi umane, astfel încât să-şi dovedească statutul pe care l-a dobândit în sufletele noastre, de adevărat “colţ de Rai”.

Comuna Săcuieu nu este o margine de lume, nu este doar un punct pe hartă, ci este o mândră vatră românească plină de istorie, un paradis al frumuseţilor montane, al tradiţiilor şi obiceiurilor din această parte a Apusenilor, păstrate cu grijă de fiii săi.

Situat la 22 de kilometri de oraşul Huedin, Săcuieul poate fi denumit, pe drept cuvânt, poarta de intrare spre un univers plin de legendă, de frumos, de linişte şi de bine. De aici, de la cota 670-680 de metri unde se află aşezarea, există căi de acces spre cele două sate aparţinătoare comunei: Rogojel (aşezat pe o platformă înclinată la altitudini cuprinse între 850-1000 de metri pe versanţii estici ai Vlădesei) şi Vişagu (aşezat la o altitudine medie de 850 de metri pe partea nord-estică a muntelui), ambele răsfirate ca nişte minunate evantaie de gospodării simple dar bine închegate pe un teritoriu larg, într-o superbă alternanţă de crânguri şi platouri montane de o frumuseţe ce te duce cu gândul spre ţinuturile de basm, cu oameni harnici, iubitori de pământul natal, de tradiţii şi obiceiuri rămase încă nealterate de prăpădeniile pricinuite de “capitalismul sălbatic” ce-a invadat de aproape un sfert de veac România noastră, atât de râvnită de “liftele păgâne” contemporane.

Natura a fost darnică cu legendarul meleag, de jos, “din vale”, de la Săcuieu, până sus pe vârful Vlădesei (1836 m). De cum pătrunzi pe teritoriul comunei, dinspre Bologa, mergând pe firul Văii Săcuieului privirile-ţi sunt răsfăţate de un tunel viu de splendidă vegetaţie submontană pe sub care treci cu sfiiciunea aceea a păşirii pe un tărâm oniric. Şerpuitoarea cale bordată de dealuri împădurite, de zeci de soiuri de plante rare împletite în broderii de culori curcubeice, de zmeurişuri din care parc-aştepţi să-ţi spună Moş Martinul munţilor noştri “ziua bună!” – te conduce mai apoi spre centrul de comună, Săcuieu, care păstrează încă aerul patriarhal al satului de altădată, dar unde se simte, pe alocuri, şi “marcajul” strident al civilizaţiei contemporane… Împrejmuit de dealuri semeţe îţi dă impresia unei fortăreţe “construite” măiastru din ziduri verzi de brazi, fagi şi stejari într-o sublimă alternanţă. Luncile de pe malul apei, adevărate “ispite” pentru trecătorul vremelnic sunt încântătoare şi te îndeamnă, indubitabil, să păşeşti pe un covor de mătase, viu colorat, ţesut cu măiestrie de însăşi mâna lui Dumnezeu.

Dar este numai începutul unui vis real pe care ar dori să-l trăiască fiecare iubitor al frumosului şi-al binecuvântatei linişti spre care râvnim tot mai mult în aceste vremuri tulburi! Urcând spre oricare dintre celelalte două localităţi, Rogojel sau Vişagu, minunea vie îşi despleteşte frumuseţile şi te “ispiteşte” într-un fel unic spre un ansamblu al celor mai sublime imagini, absolut încântătoare, aducătoare de frumos şi de confort sufletesc. Pe întinderi mari, cu gospodării frumoase şi sănătos consolidate pe platouri înalte sau pe dealuri cu culmile îmbujorate sub luminile dulcilor amurguri apusene se desfăşoară cele două aşezări rurale străvechi, atractive şi inedite prin amplasarea lor, până sus, pe umerii de piatră ai Vlădesei. Dar peste toate acestea se aşază ca un balsam binefăcător sufletele localnicilor, oameni simpli, harnici şi demni, care au adunat cu pălmile bătătorite şi arse de furia vânturilor valori materiale şi inestimabile comori spirituale.

Sunt multe locuri pe teritoriul comunei Săcuieu despre care se poate vorbi, multe legende le ascund misterele. Deci, revizuiţi-vă, rogu-vă, agenda de călătorie pentru perioada următoare și lăsaţi un locşor liber în care să scrieţi simplu: “Un colţişor de Rai, numit SĂCUIEU!”.