Duminica 22 Decembrie

Ștrandurile din Ungaria, mai căutate decât litoralul românesc! Clujenii merg 4 ore cu mașina pentru prețurile mici și condițiile bune de la vecini


Ștrandurile din Ungaria continuă să fie principala destinaţie de weekend pentru locuitorii din vestul României. Odată cu minivacanța de Paști, băile termale de la Mako au fost luate cu asalt de turiștii români. De la Cluj-Napoca turiștii fac doar 4 ore cu mașina până în lumea concediilor și a băilor termale. 

Mako nu este un orășel foarte mare, dar e extrem de primitor, curat și liniștit, vă pune la dispoziție diverse posibilități de cazare, mai aproape sau mai departe de Băile Hagymatikum, celebre pentru arhitectura lor unică în Europa.

De sărbători, în localitatea Mako din Ungaria s-a vorbit românește. Într-un centru SPA sunt 11 piscine interioare, nouă exterioare și trei pentru copii. Un adult plătește la intrare 75 de lei, iar copiii și tinerii (cu carnetul de student valabil), în jur de 58 de lei. 

Locul este ideal pentru familiile cu copii. La prânz puteți mânca o friptură cu garnitură cu 25 de lei sau un lángos cu 15.

O zi aici nu depășește 200 de lei de persoană, spun turiștii, în acești bani intră mâncarea, o băutură, intrarea la ștrand și chiar drumul.

alee.jpeg

Tot la Mako puteți să vizitați și spectaculoasa Alee a Cununilor: este suspendată, la 20 de metri înălțime, prin pădure, în apropierea râului Mureș. O astfel de experiență costă 15 lei de persoană.

Majoritatea unităților de cazare se află în apropiere de centrul orașului, unde se află și superbele Băi Hagymatikum. Clădirea are forma unei cepe, pentru că Mako este cunoscut și ca ”Orașul Cepei”, proiectul fiind creat de celebrul arhitect Imre Makovecs, a cărui semnătură se regăsește pe proiectul altor călădiri superbe din oraș. Pentru turiştii care aleg să rămână şi peste noapte, preţurile la cazare sunt mai mult decât accesibile. Pentru o cameră dublă prețurile pornesc de la 170 de lei pe noapte, însă pot ajunge și la 500 de lei, în funcție de condițiile preferate. 

int.jpeg

Comentarii Facebook