Duminica 22 Decembrie

Tărâmul de vis al Apusenilor! Casele din Zăpodie spun și astăzi povestea moților liberi - Galerie FOTO


Un cătun din inima Munților Apuseni merită premiul pentru simplitate și măreție, în același timp. Situat la intersecția dintre județele Alba și Cluj, Zăpodie este o comoară a Apusenilor, care ar trebui conservată. Acolo este un muzeu natural al țăranului român, unde se poate vedea pe viu cum trăiesc oamenii, în condiții vitrege, dar mândri și fără să ceară nimic dee la nimeni. 

Casele sunt folosite de oameni când urcă cu animalele la munte. 

În urmă cu 60 de ani, aici se ascundeau membrii uneia dintre cele mai puternice grupări de partizani anticomunişti, cea condusă de Leon Şuşman.

Cătunul este locuit în timpul verii de către oamenii din Ocoliş şi Poşaga, care urcă cu animalele pe munte unde există suficientă hrană pentru acestea.

Mai multe stâne și grajduri au fost construite cu zeci de ani în urmă și au rămas mărturie a vieții grele, din trecut, dar şi de astăzi, a oamenilor de aici.

344254134_1232285264141609_6512065820168459496_n.jpg

Pentru a ajunge acolo, trebuie să o luați pe Drumul Național 75 din comuna Ocoliș, urmând Valea Tisei pe o distanță de aproximativ 18 km. 

344306253_901132074524769_1754813474654383989_n.jpg

De poate merge și din comuna Băișoara, urmând traseul către rezervația Scărița Belioara, pe un traseu de 7 km. Deși cazarea nu este disponibilă în Zăpodie însuși, cei care doresc să se bucure mai mult de acest peisaj își pot aduce corturile pentru o experiență autentică.

345262189_1755008284994568_5828085862875475218_n.jpg

Foto: Marius Turc

Dacă v-a plăcut materialul și doriți să susțineți turismul din Ardeal, puteți distribui postarea pe Facebook sau Whatsapp. Turismul românesc are nevoie de susținere și poate crește frumos!

Comentarii Facebook