Duminica 22 Decembrie

Toamna aceasta trebuie să mergi la poalele Apusenilor! O bijuterie arhitecturală se ascunde acolo, un castel în miniatură, la doar doi pași de Cluj


La doar câțiva kilometri de Cluj, în județul Sălaj, se află o adevărată bijuterie arhitecturală: Cetatea Ciorii, cunoscută și sub numele de Varjúvár, care a fost proprietatea faimosului arhitect Károly Kós, responsabil de numeroase clădiri emblematice din Ţara Călatei, atât în România, cât și în Ungaria. Castelul, situat în satul Stana din comuna Almașu, pe drumul care urcă spre Huedin, pare să fie desprins din paginile unei cărți de basme.

Fiecare detaliu al construcției, de la uși și ferestre până la mânere și balamale, a fost meticulos proiectat de arhitectul și poetul Kós Károly într-un stil unic. 

2.jpg

La aproximativ 50 de kilometri de Cluj-Napoca, pe drumul ce duce spre Gilău și Căpușu Mare, înainte de a ajunge în satul clujean Nadășu, un indicator situat pe partea dreaptă a drumului îngust și sinuos vă va ghida spre Cetatea Varjúvár.

La ora actuală cetatea poate fi vizitată doar din exterior, asta deoarece castelul este proprietate privată, iar uneori aici mai stau actualii proprietari, moștenitorii arhitectului.

Construcția este realizată cu un acoperiș în două ape și are un turn specific în formă de cerc, care este acoperit cu șindrilă, castelul este ascuns printre copaci, în liniștea pădurii, între dealurile Călatei.

Simplitatea locului atrage turiști din toată țara, dornici să descopere acest tărâm de poveste. Deși este lăsată în paragină, neîngrijită, neutilizată, cetatea totuși are ceva din puritatea și frumusețea unei creații perfecte. 

1.jpg

Foto. maszol.ro

Comentarii Facebook