Miercuri 18 Decembrie

Toamna aceasta trebuie să mergi și tu la unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Apuseni! E o adevărată minune a naturii


Cam la 16 km distanță de orașul Ștei, în județul Bihor, se ascunde perla turistică a Munților Apuseni! Peștera Urșilor este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Apuseni. Această impresionantă peșteră are 1, 5 kilometri și se află la o altitudine de 482 de metri.

Peştera Urşilor se află în localitatea Chişcău și a fost descoperită accidental în anul 1975. În urma exploatărilor miniere locale, în cadrul unei dinamitări s-a găsit surprinzătoarea peșteră. Au urmat explorări ale peşterii de către grupul de speologi amatori „Speodava” din Ştei, iar, mai apoi, de către specialiştii Institutului de Speologie „Emil Racoviţă”, în colaborare cu reprezentanţii Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea. În anul 1980, după 5 ani de explorări şi amenajări, Peştera Urşilor a fost deschisă pentru vizitare.

Peştera Urşilor se poate vizita de marţi până duminică, între orele 10:00 – 17:00. Luni peştera este închisă. Costul unui bilet este de 40 de lei pentru adulți și copii, indiferent de vârsta lor, dar sunt bani bine cheltuiți. Tot timpul anului, temperatura din peşteră este de 10 grade.

g1.jpg

Peştera Urşilor este formată din 4 galerii principale: Galeria Oaselor, Galeria Emil Racoviţă, Galeria Lumânărilor şi Galeria Ştiinţifică. Accesul în Galeria Ştiinţifică, aflată în continuarea Galeriei Emil Racoviţă şi accesibilă numai printr-un puţ de 30 m, este destinată doar speologilor profesionişti.

La grupuri organizate de minim 20 de persoane se acordă gratuitate la vizitarea Peșterii Ursilor pentru însoțitorii grupului, după cum urmează: la 10 persoane platitoare din grup, un însoțitor ( educator / învățător / profesor / ghid / organizator) beneficiază de gratuitate la intrare.

În cele 3 galerii principale ale Peşterii Urşilor accesibile publicului se pot vedea rămăşiţele ursului de cavernă, printr-un număr mare de fosile, care au dat şi denumirea peşterii. De asemenea se pot admira diverse formaţiuni naturale impresionante, ca stalactite şi stalagmite, unele dintre ele primind şi nume pentru caracteristicile pe care le denotă, cum ar fi: Palatul Fermecat, Căsuţa Piticilor, Lacul cu Nuferi, Sfatul Bătrânilor şi aşa mai departe.

Povestea care a dus la denumirea Peșterii Urșilor

Există numeroase povești locale legate de Peștera Urșilor, însă denumirea are la bază una reală. Speologii au ajuns la concluzia că, din cauza unei căderi de stâncă la gura de intrare, peștera a rămas blocată. Astfel, peste 140 de urși au rămas captivi înăuntru pentru eternitate. Se pare că, înfometați fiind, urșii s-au atacat reciproc până când, în final, nu a mai rămas nici unul în viață.

Alți specialiști sunt de părere că peștera era un loc de adăpost pentru urșii de cavernă.  La bătrânețe, ca multe alte mamifere ursul de peșteră se retrăgea să moară în același loc ca și strămoșii sau predecesorii săi.

g2.jpg

Comentarii Facebook