Duminica 22 Decembrie

Vacanță de coșmar pentru o familie de români, în Grecia! Hoţii le-au furat 1.000 de euro chiar din seiful camerei de hotel


O familie de români a fost prădată de hoți chiar în camera de hotel din insula Thasos. Oamenii au făcut neglijența de a-și ține în portofel o sumă mare de bani cash, pentru că îi credeau în siguranță, în seif. Nu a fost însă așa, în lipsa lor, din portofel le-a dispărut aproximativ 1000 de euro fără că cineva să-și explice cum.

Hoții nu au luat toți banii, ci doar o parte, cel mai probabil, cred păgubiții, în speranța că nu își vor da seama de lipsa lor. Oamenii se gândesc că făptașii ar fi chiar angajați de la hotel, având în vedere că seiful nu a fost forțat și nici ușa camerei, scrie Observator.

Specialiștii ne recomandă că atunci când mergem în vacanță, să nu luăm cu noi sume mari de bani cash, ci să folosim cardurile. Dacă totuși avem nevoie de bani cash, să scoatem de la bancomat sume mici, cât să ne acopere nevoile. Și putem chiar avea un card separat pentru concediu, pe care să ne transferăm de asemenea sume mici de pe cardul principal. De asemenea, atunci când alegem hotelul e recomandat să citim înainte recenziile altor turiști care au fost cazați acolo și să căutăm detalii despre experiența lor din punct de vedere al securității. 

Comentarii Facebook