Apartament închiriat la UNTOLD 2022 cu 10.000 de euro de un japonez - FOTO
Cel mai exclusivist apartament pentru UNTOLD 2022 a fost închiriat cu peste 10.000 de euro de un turist din Japonia. La acest preț se oferă o experiență aparte în cele două camere, care au în total 46 de metri pătrați.
Cel mai nou hotel construit în România, Radisson Blu din Cluj-Napoca, va avea timp de 6 zile, între 3 și 8 august, tematică UNTOLD. Oaspeții hotelului de 5 stele, în care s-au investit peste 22 de milioane de euro, se vor putea bucura de experiențe desprinse din magia și universul unuia dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume - UNTOLD. Radisson Blu devine astfel primul hotel tematic din România.
UNTOLD și Radisson Blu vor să le ofere turiștilor care vin în Cluj-Napoca experiențe premium. Amplasat chiar în inima festivalului UNTOLD, hotelul tematic le va oferi celor cazați acces la petreceri exclusiviste cu DJ, evenimente culinare inedite, cocktail bars cu băuturi special create pentru eveniment și momente de răsfăț și relaxare.
În ceea ce privește facilitățile pe care hotelul tematic le pune la dispoziție turiștilor se numără spații de beauty, unde pot beneficia de servicii de make-up and hair, zone de top-up pentru încărcarea cu bani a brățărilor și posibilitatea de a servi micul dejun la ore mai târzii. Atmosfera de sărbătoare va fi întreținută la tot pasul de walking acts, cu acrobați în costume colorate.
Turiștii străini sunt cei mai curioși să încerce experiența unui hotel tematic. Cea mai spectaculoasă cameră a hotelului UNTOLD a fost închiriată de un oaspete din Japonia.
Acesta a plătit peste 10.000 de euro pentru 4 nopți de cazare. Printre surprizele pregătite de organizatori pentru turistul japonez se numără amplasarea unui pupitru de DJ în cameră.
Radisson Blu pune la dispoziție 149 de camere în care oaspeții se pot caza. Rezervările se pot face pe site-ul untold.com și pe https://www.radissonhotels.com/ro-ro/hoteluri/radisson-blu-cluj.
Hotelul nu mai are nicio cameră liberă.
Ce artiști vezi vara aceasta la UNTOLD 2022?
UNTOLD este unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume și are loc, în 2022, între 4 și 7 august, la Cluj-Napoca. La UNTOLD 2022 îi vei putea vedea pe J Balvin, Dimitri Vegas and Like Mike, Alok, David Guetta, ATB, Don Diablo, Hardwell, Alok, Morten, Kygo, Steve Aoki, Lost Frequences, Tujamo, Paul Kalkbrenner, Above and Beyond, Borgore, Dub Fx și Woodnote și mulți alții.
3 Comentarii
Și nu vi se pare normal, in Clujul nostru mirobolant?
Da’ când proprietarul baga zeci de mil de euro in renovarea unei dărăpănături, e drept ca luată aproape moca și nu toți puteau…!
Ce minciuna! Presa vremurilor noastre.. trage apa!!
Simplu, NU vezi artisti:)