Cluj - Câți bani au intrat în Cluj-Napoca după Untold 2023. Suma este uriașă - FOTO


PESTE 70 MILIOANE EURO AU RĂMAS ÎN CLUJ-NAPOCA, DUPĂ UNTOLD 2023
ALTE 1.8 MILIOANE LEI SUNT INVESTITE DE UNTOLD ÎN STADIONUL
CLUJ ARENA, PARCUL CENTRAL ȘI SALA POLIVALENTA

Festivalul UNTOLD a scris istorie în 2023. Peste 420.000 de participanți și 250 de artiști au simțit și trăit magia UNTOLD în cele 4 zile și 4 nopți de festival. Mulți dintre participanți au petrecut mai multe zile în Cluj-Napoca și în împrejurimi înainte sau după unul dintre cele mai mari  festivaluri din întreaga lume. 

Organizatorii estimează că din totalul participanților, 35% sunt din județul Cluj, urmat de București, Timișoara și restul țării, iar peste 25% sunt oameni veniți din străinătate, cu o creștere de 10% față de anii precedenți. Și anul acesta la UNTOLD au participat fani din peste 100 de țări ca Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Polonia, SUA, Ungaria, Spania, Israel până la țări exotice cum ar fi Brazilia, Argentina, Japonia, Emiratele Arabe sau India. 

La un prim calcul realizat în baza cifrelor estimate de organizatori și partenerii comerciali ai festivalului, hotelieri locali, proprietari de restaurante, centre comerciale, etc, cei veniți din afara județului Cluj au cheltuit, în medie, în cele 4 zile de festival, cel puțin 700 euro. Acești bani au fost cheltuiți pentru cazare, transport, mâncare, plimbări și cumpărături în oraș. Acest lucru înseamnă o infuzie de capital în comunitatea locală de peste 70 milioane euro. Banii cheltuiți de cei care au venit la festivalul UNTOLD se vor regăsi în impozitele și taxele locale, încasări pentru afacerile locale sau proprietari de apartamente, case și pensiuni care au închiriat proprietățile.

Festivalul UNTOLD aduce și un capital de imagine internațional uriaș pentru orașul Cluj-Napoca, Transilvania și întreaga țară. Artiștii și echipele lor, oamenii din producție, jurnaliștii, influencerii și fotografii internaționali, precum și fanii care au venit din străinătate povestesc acum în toată lumea despre orasul Cluj-Napoca și despre UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, care crește de la an la an tot mai mult. Inclusiv Billboard, cea mai faimoasă publicație de muzică și entertaiment din lume, a scris despre cea de-a 8-a ediție UNTOLD.

În 2022, UNTOLD a fost situat pe locul 5 în topul mondial al festivalurilor, potrivit companiei Viberate, și pe locul 9 în Top 100 Festivaluri la votul fanilor din toată lumea dat pentru clasamentul realizat de DJ Mag.

Investiții UNTOLD pentru Cluj Arena și Parcul Central

Pentru desfășurarea festivalului UNTOLD, organizatorii au încheiat mai multe contracte pentru utilizarea spațiilor aflate în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca și a Consiliului Județean Cluj. În acest sens, suma totală plătită de organizatori pentru festivalul UNTOLD 2023 este de peste 1.070.000 lei. Această suma reprezintă costurile pentru utilizarea spațiului  pe perioada de montaj, demontaj și cele 4 zile de festival pentru: Parcul Central Cluj, Cluj Arena, Sala Polivalenta, Casino. Pentru zona de food amplasată pe suprafața vechiului ștrand, organizatorii UNTOLD funcționează în baza unui contract de închiriere cu operatorul privat care deține spațiul respectiv.

De asemenea, organizatorii UNTOLD au depus și o garanție de 350.000 lei pentru utilizarea Cluj Arena, acolo unde se află scena principală a festivalului. În plus, organizatorii au și o asigurare a tuturor spațiillor unde se desfășoară festivalul, în valoare de până la 5 milioane euro.

Separat de costurile de închiriere ale spațiilor, UNTOLD va investi în acest an, la o primă evaluare, peste 750.000 lei pentru menținerea și dezvoltarea spațiilor unde se desfășoară festivalul. Dintre acțiunile avute în vedere până în momentul de față, amintim:

  • supraînsămânțarea gazonului de pe Cluj Arena înainte de festival, astfel încât iarba să poată crește sub noul model de flooring care permite stratului vegetal să respire și să primească lumina;
  • protecția pistei de atletism cu echipamente de flooring heavy duty și echipament de flooring pentru protecția gazonului de ultimă generație (utilizat în toată Europa de către marii organizatori de evenimente);
  • contribuție la refacerea anvelopei stadionului, precum și curățarea jgheaburilor de scurgere a acoperișului;
  • refacerea stratului vegetal aferent parcării stadionului, acolo unde acesta a avut de suferit;
  • refacerea pavajului pietonal din jurul stadionului;
  • investiție în modernizarea și conservarea parcului prin montaje de gazon rulat, supraînsămânțări și fertilizări;
  • modernizarea rigolelor și a podețelor de pe aleea principală;
  • extinderea instalației de irigație;
  • anterior evenimentului s-au făcut verificări și modernizări pentru iluminatul din Parcul Central.

Performanța și faptele bune răsplătite de UNTOLD

Și în acest an UNTOLD a susținut performanța în educație și faptele bune. În această vară, 35 de absolvenți care au luat nota 10 la BAC au intrat gratuit la festival. Alți 897 de studenți, care au terminat cu nota 10 sesiunea de vară, au avut acces gratuit în cele 4 zile. Cei care au salvat o viață donând sânge în campania Blood Network au avut acces gratuit în prima zi a festivalului sau au putut achiziționa abonamentul pe cele 4 zile la un preț special. Peste 2.500 de tineri au donat sânge și în acest an în cadrul celei mai longevive campanii de donare de sânge din România.

Cea de-a opta ediție a festivalului UNTOLD a avut loc între 3 și 6 august. 250 de artiști, DJ și producători naționali și internaționali, printre care Imagine Dragons, Martin Garrix, David Guetta, Armin van Buuren, Alok, Eric Prydz, Tale of Us, Bebe Rexha, Ava Max, FERG, French Montana și ZHU au făcut show-uri speciale la UNTOLD 2023. 

Cei care doresc să trăiască o nouă poveste UNTOLD se pot înregistra deja pe untold.com/register. Fanii care se înscriu acum pentru UNTOLD 2024 vor fi primii care vor cumpăra abonamente speciale pentru magia de anul viitor din Cluj-Napoca. 

Comentarii Facebook