Prima ediție a UNTOLD Festival a fost un real succes, fiind locul de distracție a peste 60.000 de petrecăreți pe zi.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a fost prezent aseară la UNTOLD Festival, pentru a-l asculta pe Avicii, iar acesta a venit cu întreaga familie.
Cei care și-au cumpărat abonamente VIP la Untold Festival au ajuns să se plângă de condiții.
Prima zi de festival a fost una incendiară, care a găzduit, potrivit organizatorilor UNTOLD, peste 53.000 de persoane, atât la scene cât și în zonele de relaxare din Parcul Central.
Joi a fost prima zi a festivalului UNTOLD, ce se desfășoară la Cluj timp de 4 zile, în perioada 30 iulie-2 august, acesta fiind primul festival major din România.
Primii festivalieri au început să sosească în Parcul Central din Cluj-Napoca puțin după orele prânzului, chiar dacă evenimentele principale încep abia de la ora 18.00.
UNTOLD Festival începe, joi, la Cluj-Napoca, iar timp de patru zile orașul va fi într-o continuă petrecere.
Scena principală de la UNTOLD Festival, de pe Cluj Arena, va avea una dintre cele mai bune sonorizări posibile, fiind la același nivel cu marile festivaluri din lume.
Peste 400 de polițiști clujeni vor asigura paza, alîturi de jandarmi și forțele de securitate, la UNTOLD Festival, care începe de mîine la Cluj-Napoca.
Petrecăreți din toată lumea se adună în acest sfârșit de săptămână la Cluj-Napoca pentru a participa la UNTOLD Festival.
În acest sfârșit de săptămână va începe UNTOLD Festival la Cluj, iar zona principală a festivalului va fi organizată în zona Cluj Arena, Sala Polivalentă și Parcul Central.
UNTOLD Festival, cel mai mare eveniment muzical al anului, din România, începe în trei zile, iar municipalitatea a impus o serie de restricții de circulație, pentru a se asigura o desfășurare cât mai bună a aevenimentului.
UNTOLD Festival va începe săptămâna viitoare, iar participanții la eveniment vor avea parte de facilități speciale, precum o aplicație pentru smartphone, dedicată UNTOLD, sau internet gratuit
Peste 170 de artiști de renume vor urca pe scenele din cadrul UNTOLD Festival, printre care se numără și nume foarte mari din industria muzicală, precum Avicii, Armin Van Buuren sau David Guetta.
UNTOLD Festival este evenimentul anului din România, din punct de vedere muzical, la Cluj-Napoca reunindu-se unele dintre cele mai importante nume din industia muzicală la ora actuală.
Campania ”Pay with blood”, desfășurată în perioada 14-24 iulie, de Untold Festival în parteneriat cu Institutul Național de Transfuzie Sanguină (INTS), prin care donatorii
Turiștii care vin la UNTOLD Festival în perioada 30 iulie – 2 august au posibilitatea să descopere trasee turistice impresionante în Cluj și în împrejurimi.
Elevii clujeni care vor avea media zece la BAC vor primi premii de la organizatorii Untold Festival.
Peste 20 de noi artiști au fost anunțați în line-up-ul UNTOLD FESTIVAl, ce va avea loc în această vară la Cluj-Napoca.
Primele 1.000 de locuri de cazare în campus sunt disponibile în complexul studențesc din Hașdeu, urmând ca în perioada următoare să se facă acces și în alte campusuri studențești din oraș.
Organizatorii UNTOLD Festival au reușit să aducă la Cluj unele dintre cele mai mari nume ale scenei electro-dance-music, dar și legende ale din hip-hop-ului.
Unii dintre cei mai cunoscuți și respectați artiști din industra hip-hop-ului, Wu-Tang Clan, vor urca pe scena principală de la UNTOLD FESTIVAL.
UNTOLD FESTIVAL CLUJ. Cel mai așteptat festival al anului anunță că pune în vânzare primele 4.000 de bilete de o zi.
Organizatorii UNTOLD Festival anunță că în curând va fi atins pragul propus de vânzare al abonamentelor de 4 zile.
Camping-ul Untold Festival va fi amenajat în Livada Palocsay de lângă Iulius Mall Cluj-Napoca, situată la 25 de minute de Main Stage!
Organizatorii UNTOLD Festival îi aduc pe scena principală de la Cluj pe doi dintre cei mai doriți artiști de publicul din întreaga țară: legendarul ARMIN van BUUREN și pentru prima dată în România, DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE.
Abonamentele VIP la Untold Festival se vor pune în vânzare din 16 februarie.
Federația Share plătește o sumă mare pentru artiștii care vor concerta în vara acestui an la Untold Festival, cel mai mare festival din România.