Peste 110.000 de oameni s-au distrat la Untold, în a doua zi de festival! Se pun în vânzare primele abonamente pentru ediția din 2025


Peste 110.000 de persoane au luat parte vineri, 9 august 2024, la festivalul UNTOLD din Cluj-Napoca. Momentul cel mai așteptat al ediției de anul acesta a fost show-ul live al legendei pop-rock Lenny Kravitz. Artistul recompensat cu patru premii Grammy a făcut senzație pe scena principală, iar zecile de mii de festivalieri care au luat parte la concert l-au acompaniat. 

Lenny Kravitz a fost copleșit de energia fanilor UNTOLD, în fața cărora s-a înclinat.

 „Vă mulțumesc pentru că îmi sunteți alături, pentru că avem ocazia de a celebra muzica împreună. Singurul lucru care contează este dragostea, voi mi-ați oferit-o!”, a transmis artistul. 

Show-ul live al legendei pop-rock Lenny Kravitz a fost ca o călătorie în care a contat doar conexiunea dintre oameni, muzică și emoție.

„Are You Gonna Go My Way”, „I’m a Believer”, „I Belong To You”, „American Woman”, „Fly Away”, „It Ain’t Over Til It’s Over”, „TK421”, „Human”, „Paralyzed”, piese incluse în „Electric Blue Light”, cel mai nou album de studio al lui Lenny Kravitz, au adus oamenii împreună. Zeci de mii de voci s-au alăturat artistului, recompensat cu patru premii Grammy, patru ani la rând, pentru un live care a fost cu adevărat magic.

Lenny Kravitz, Cindy Blackman Santana la tobe și Craig Ross la chitară bass au fost incredibili, iar la finalul show-ului s-au înclinat în fața zecilor de mii de fani ai festivalului Untold.

Tribut pentru regretatul Nicu Covaci, fondatorul Trupei Phoenix, adus de DJ-ul Alok, pe scena UNTOLD

Unul dintre cei mai mari DJ ai lumii care ocupă locul 4 în Top 100 DJs, Alok, a adus un tribut regretatului Nicu Covaci.

Invitat să scrie povestea celui de-al 9-lea capitol UNTOLD, brazilianul a oferit fanilor emoție și un nou concept de show. 

Fanii prezenți pe Cluj-Arena au cântat împreună pe versurile piesei „Nunta”, ca un omagiu adus unuia dintre cei mai apreciați artiști din muzica rock românească, regretatul Nicu Covaci, fondatorul trupei Phoenix. A fost un moment plin de emoție autentică, pentru care fanii Untold i-au mulțumit lui Alok, așa cum știu ei mai bine, cu zeci de mii de aplauze.

Un moment care a dus distracția de pe Mainstage la un alt nivel a fost DJ set-ul fraților Thivaios, aka Dimitri Vegas & Like Mike. Un „crowd control” dus la nivelul următor, așa poate fi descris show-ul celor doi DJ de la cea de-a noua ediție a festivalului UNTOLD.

Ați rămas cel mai grozav public din lume. Ne-a fost tare dor de voi. Anul trecut nu am reușit să fim împreună, dar pentru că sunteți acum, aici, vă mulțumim!”, a spus Dimitri Vegas. Cel mai așteptat moment din live-ul celor doi DJ a fost celebrul „crowd control,” un moment de conexiune intensă între fanii festivalului și cei doi DJ care se află pe locul 2 în clasamentul celor mai mari 100 de DJ ai lumii.

Lost Frequencies, unul dintre cei mai carismatici artiști din muzica electronică, a fost o altă surpriză frumoasă oferită de creatorii UNTOLD pentru cel de-al nouălea capitol al poveștii trăite cu emoție pe Cluj-Arena. Artistul belgian a declarat că este îndrăgostit de magia pe care acest festival reușește să o recreeze la fiecare ediție și a pregătit pentru zecile de mii de fani un concept unic de show, dar și piese din cel mai recent album de studio, intitulat „All Stand Together”.

DJ-ul brazilian Zerb a ajuns pentru prima dată în România, la festivalul UNTOLD. Producătorul hit single-ului „Mwaki”, piesă cu un număr uriaș de ascultări pe platformele de streaming, s-a declarat extrem de încântat de organizarea festivalului, de ospitalitate și de fanii din România, care i-au fost alături până la răsărit.

Experiența UNTOLD a fost completată pe Mainstage de trupa Vama și Almud.

Artiștii de la Galaxy, Alchemy, Daydreaming, Fortune, Time, Tram și Retro au adunat zeci de mii de fani și în a doua zi de UNTOLD

Ca de fiecare dată, cele mai cunoscute nume din trap, hip-hop, drum’n’bass sau dubstep au adunat mii de fani la scena Alchemy. În cea de-a doua zi a festivalului UNTOLD, a fost creată o atmosferă magică la Alchemy, scenă care a fost gazdă pentru Netsky, Șatra B.E.N.Z., Killa Fonic, Rava, Azteca, IDK, MGL, Tussin, Phunk B, K-Lu b2b Zo.

Templul techno, scena Galaxy, a fost locul perfect pentru cele mai mari nume din cultura underground: Solomun, Sara Bluma, Peredel, Cezar, Mihigh și Poltom au completat lineup-ul Galaxy în cea de-a doua zi de festival.

În această seară, mainstage-ul UNTOLD va fi deschis de Jaxomy, urmat de un show special Marius Moga & Friends, Sam Smith, legendarul trio Swedish House Mafia, Salvatore Ganacci, Arkadia by Fehrplay, Jax Jones și Tujamo.

Accesul în festival se face începând cu ora 16:00.

Organizatorii au început deja pregătirile pentru ediția de anul viitor, când festivalul UNTOLD va celebra a 10-a ediție aniversară. Pentru a marca această ocazie deosebită, creatorii UNTOLD vor pune în vânzare primele abonamente pentru ediția 2025, în această seară, de la ora 22:00.

Comentarii Facebook