Untold 2022! 85.000 de oameni în prima zi. Steve Aoki a aruncat cu torturi. Focul de artificii a fost superb - FOTO
Prima zi de UNTOLD 2022 a fost specială pentru fanii veniți din toată lumea. Scena principală a avut de toate, de la reunirea celor de la Gaz pe Foc, la Irina Rimes și Inna. După lăsarea serii au urcat pe scenă greii și au fos focuri de artificii.
Peste 85.000 de participanți din întreaga lume au trăit magia UNTOLD în prima zi de festival, anunță organizatorii Untold 2022.
Cei de la Gaz pe Foc s-au reunit după o despărțire de 15 - 20 de ani și susțin proiectul HOSPICE Casa Speranței, o fundație care a reușit să ofere până în prezent îngrijire paliativă pentru 45.000 de pacienți adulți și copii. Campania de strângere de fonduri se va desfășura în perioada august-octombrie 2022. Veți putea cumpăra bilete pentru a participa la concertele Gaz pe Foc (vom reveni cu detalii), 100% din contravaloarea biletelor urmând să fie direcționată către HOSPICE Casa Speranței. În plus, există deja și un număr pentru donații prin SMS (la 8864 cu textul TIMP).
Inna a continuat show-ul, spre deliciul fanilor. Artista a venit de la Tomorrowland și a spus la final că Untold este festivalul ei preferat. ”Voi lansa o piesă într-o colaborare cu Timmy Trumpet. Sunt foarte bucuroasă. De asemenea, anunț acum în premieră că voi face o melodie cu iubitul meu Deliric”, a spus Inna la finalul concertului.
Danezul MORTEN, care a marcat cea mai puternică nouă intrare în DJ Mag Top 100, direct pe locul 39, a electrizat atmosfera din mainstage-ul UNTOLD cu sound-ul Future Rave.
Greii muzicii EDM, Claptone și Steve Aoki, au continuat petrecerea până târziu în noapte, Aoki a aruncat cu torturi la ora 4.00 în oamenii care savurau momentul. ”Sunt extrem de atașat de acest festival, m-a ajutat enorm în cariera mea. M-a ajutat să cresc ca artist, iar pentru acest lucru, vă mulțumesc!”, a spus Aoki
Un alt punct important al serii a fost focul de articii, savurat de toată lumea.
Artiștii de la Galaxy, Alchemy, Daydreaming, Fortune, Time, Tramvai și Retro Party au adunat zeci de mii de fani în prima zi de UNTOLD.
Scena Alchemy a fost creată special pentru iubitorii genurilor rap, trap, breakbeat sau dubstep.
Paraziții, Macanache, Șuie Paparude, Mario Glass & Bvcovia au inclus în live-ul lor o piesă în premieră pentru fanii UNTOLD, Groove Hustlaz, francezul Malaa și Noisia, în formula DJ Set, au activat una dintre cele mai iubite scene din festival.
UNTOLD oferă la fiecare ediție diversitate în stilurile muzicale, iar cultura underground techno are scena ei în festival. În prima zi, pe scena Galaxy au ajuns: DJEFF, Mahony, Raresh și Jamie Jones B2B Loco Dice.
În această seară mainstage-ul UNTOLD, eveniment care ocupă locul 5 în lume la categoria Best Electronic Festival conform Viberate, va fi deschis de olandezul Chico Rose urmat de Dirty Nano, americanul Gryffin și G-Eazy - două premiere pentru festivalul UNTOLD, Damian & Brothers, Paul Kalkbrenner LIVE, Don Diablo, Dimitri Vegas & Like Mike și Bassjackers.
Tot în această seară, pe scena Time vor urca pentru prima oară Andreea Esca & Otravă și Andi Moisescu.
Fanii pot intra în festival începând cu ora 14:00. Detalii pe untold.com și în aplicația mobilă UNTOLD.
39 Comentarii
Tortul ala a fost plin de COVID si Variola Maimutei. Dimineata, toti de acolo au mers in 4 labe acasa, i-am vazut eu!
Vai, imi lacrimeaza si pla!
Reunirea celor de la Gaz pe Foc
HiHiHi
Hallooooo, hallooooo! nu mai baga aia streamul LIVE!
Baaaa zgarcitilor, baaaaaa: da ce nu lasati sa vada poprul festivalul ?! Aia de la Tomorrowland au auvt trei week-end/uri si au transmis LIVE! Sa nu spunem de cei de la HELLFEST au bagat/o pa Floor L I V E si D i r e c t in toata splendoarea si minunatia celor de la Nightwish!
Ba: prapaditilor,… Citeste mai departe
Muzicianul: https://youtu.be/HbmZrzN3WFE
Ce cretini retardati...
traznivar dumnezo! n-am dormit tata noaptea!
@Berbecul:
cu un avocat bun cei patati castiga sigur...am venit la conceet nu sa manjesti cu tort
Soojyemiatzi ***** de vinituri
Festival facut pe stadion,intr o sala si intr un parc plin de copaci!
Un festival de retarzi!
Cel mai tare Festival este NEVERSEA,
pe plaja!
Frumos!
Vezi rasaritul de soare!
Facut pentru retarzii de unguri din Kolosvari!
@constanteanu: ma-ta e unguroaica, sudist borat si tuciuriu, abia is vreo 15% unguri aici. Du-te la posta ia-ti ajutoru social,scarba
@1: din care 14,9% sunt afoni in ale culturii și nu le au cu frumosul
@constanteanu: o fi fost ma-ta beata cand te-o avortat
Sigur
"natalitatea creste și mamele in amintirea clipelor minunate se vor stabili aici. Și credeți-ma ca cei mai frumosi, sănătoși și educați copiii se nasc in urma actelor de amor din dragoste și dorința legate prin muzica și voie buna"
La anu reterdatul asta o sa se pise pe voi de pe scena si voi o sa aplaudati in delir. Cretinilor.
Creierul uman e impresionat…
@Adi: după Baia de isterie creata de zgomotul muzicii, va urma o spălare fina pe creier prin restricțiile ce vor urma din toamna, legate de mutațiile covid și variola maimuței, urmează un ser experimental nou, numai bun de aplicat pe cobaii saturati de dezmățul oferit de autorități
Am un ***** gros, lipticios…
Sper sa va intre artificiile in rect, mi-ati trezit amandoi copiii cu ele.
@dddd: 3 zile poti sa ii duci la țară la liniste ..nu sar pulili din ei daca aud cocosul la 4 dimineata
FAKING DOBITOK
Slabut, la Szentgyorgy aruncau cu bombe de 1 Decembrie
@Kocsis Janika: Ar merge niste petarde livrate din drona.
Ala ce arunca cu tortu seamana cu sandu ceorba, asa slinos
Aii de plm, aii de plm, aii de plm!
Excelent tortul cu fructe ce l-am încasat în silicoane și s-a scurs în jos. Iubitului meu i-a luat patru ore până a facut lună bec și stele cu limbuța lui cea delicată.
Nu cred că stăteam sa arunce cu tort pe mine!!!! OMG ce nu fac astea...
Generatiile pulii, daca erau altii de varste mai inaintate, asta cu tortu lua bataie pe scena, nu mai calca degraba prin oras
@Mihai: generațiile vechi nu ascultau cu siguranță mizeriile astea zgâriate pe o placă de niște fătălăi
annnnnnntooooooonnnnnnnnnn
Când mi-am luat mu iere era tata un rahat…
Steve, caca-te pe noi, te rugam
Ce penibili!