Duminica 22 Decembrie

Unul dintre șefii Untold despre ”scandalul Gheboasă”: ”Noi nu am intervenit niciodată în actul artistic”


Co-fondatorul Untold, Edy Chereji, a comentat ”scandalul Gheboasă”, care a împărțit România în tabere. 

Gheboasă este exponentul curentului trap, care are o priză tot mai mare în România și în străinătate, la publicul tânăr. Pe de alta parte, el reprezintă doar unul din cei peste 250 de artiști, la o scena secundară, care a mai fost invitat la multe evenimente din țară, în acest an. Vom face o analiză să vedem care e cea mai potrivită cale între libertatea actului artistic și impactul pe care l-ar putea avea mesajele lui din timpul concertului. Însă, nu ne putem preface că nu există un întreg gen muzical când el este atât de popular în România cât și în străinătate, în rândul tinerilor. Cred că este la fel de important și ce le mai oferim acestor tineri în festival și cum mergem noi în întâmpinarea lor. Ei ajung în festival cu o anumită cultură muzicală, dar noi îi expunem la multe alte genuri muzicale și  experiențe pozitive. Expunerea este în ambele sensuri, acești tineri vin în festival pentru un gen muzical sau pentru un artist, dar au ocazia să descopere zeci de artiști din alte genuri muzicale.

În același timp, dacă există participanți la festival deranjați de genul trap, ei au posibilitatea de a alege oricare din celelalte scene, cu genuri muzicale diferite.

Aș mai menționa și faptul că noi nu am intervenit niciodată în actul artistic, deoarece credem în libertatea de exprimare. Fiecare artist își asumă mesajele și este responsabil de conținutul pe care îl livrează.

Aș încheia reamintind care a fost promisiunea UNTOLD din acest an, pe care am reușit să o îndeplinim până la ultimul detaliu: 250 de artiști, artiști de top internațional - unii dintre ei prezenți pentru prima dată în România, cea mai impresionantă producție de festival din România, sute de mii de participanți aflați în maxima siguranță, străini veniți din toate colțurile lumii, emoții si viață schimbată în bine pentru mulți oameni”, a precizat Edy Chereji.

Gheboasă, versuri jegoase la Untold, în fața a mii de copii. Tinerii s-au bulucit la scenă - VIDEO

Comentarii Facebook