Locul cel mai sigur din mașină, în cazul unui accident! Dacă îl alegi ai mult mai puține șanse să fii rănit grav
Potrivit oamenilor de știință, locul în care te afli în mașină contează foarte mult în cazul unui accident.
Deși multe persoane au impresia că scaunele din față, în special locul de la volan, sunt singure, din cauza centurii și multiplelor airbag-uri, specialiștii spun că lovitul de volan sau bord poate să-ți pună viața în pericol în multe cazuri.
Astfel, potrivit unor studii realizate de cercetătorii de la Universitatea din Buffalo, bancheta din spate este mult mai sigură decât locurile din spate.
Aceștia menționează că, în urma testelor efectuate au descoperit că locurile din spate sunt cu 86% mai sigure decât cele din față, informează româniatv.ro.
De asmenea, din studii reiese și faptul că, cel mai sigur loc ar fi cel din mijloc de pe bancheta din spate.
Cercetătorii spun că acest loc este cel mai izolat în cazul unui impact lateral sau frontal, fiind cu până la 25% mai sigur decât celelalte locuri din spate.
0 Comentarii