Duminica 22 Decembrie

Treasure Hunt în cadrul Zilelor Clujului 2015

 

Cel mai mare și mai distractiv concurs de Treasure Hunt din țară a ajuns la cea de-a V-a ediție. Competiția se va desfășura ca și până acum în cadrul Zilelor Clujului, în perioada 23-24 mai 2015.

 

”Treasure Hunt” este concursul care îmbină cunoştinţele despre Cluj-Napoca cu ingeniozitatea, distracţia şi spiritul de echipă şi dezleagă misterele ascunse în spatele indiciilor lăsate de organizatori. Participanții vor căuta comorile Clujului pe trei trasee diferite, având de trecut mai multe probe incitante şi distractive.

 

Concursul se va desfăşura în două etape. Prima etapă se va desfășura sâmbătă, 23 mai 2015 și va reuni la startul competiţiei 180 de participanţi împărţiţi în 60 de echipe mixte. Cea de-a doua etapă se va desfăşura duminică, 24mai 2015 şi va avea ca participanţi finaliştii în număr de 60 de competitori.

 

Pe lângă aventură și distracție, participanții vor concura pentru marele premiu de 1000 euro. Echipele ajunse pe locurile 2 și 3 vor fi premiate de asemenea cu 300, respectiv 200 de euro. Premiile vor fi oferite de BETFAIR ROMANIA DEVELOPMENT.

 

Înscrierile se pot face până în data de 21 mai 2015 la Centrul de Informare Turistică, Bd Eroilor nr. 6-8, Cluj-Napoca, online pe site-ul www.zileleclujului.ro.

 

Participanții trebuie să fi împlinit 18 ani la data de 23 mai 2015.

Comentarii Facebook